Pe langa activitatea literara desfasurata ca scriitor, traducator si redactor de carte, Radu Paraschivescu este si un foarte atent observator al societatii romanesti actuale. Iar acest lucru se vede nu numai prin activitatea lui jurnalist, dar si prin iesirea in spatiul public. Ultima carte pe care a publicat-o, la recent incheiatul Bookfest 2009, este "Balul fantomelor". Despre acest roman, dar si despre multe altele, ne vorbeste chiar Radu Paraschivescu.
Carte de vizita
Nume: Radu Paraschivescu.
Studii: Facultatea de Filologie Bucuresti, Sectia engleza-franceza.
Activitate: A tradus peste 60 de carti din autori englezi, americani, canadieni si francezi, traducator si coautor a doua lucrari de referinta din literatura sportiva, a publicat romane, carti de proza scurta, eseuri, este redactor la carte la Editura Humanitas.
Profesie: sciitor, traducator, jurnalist, redactor de carte.
Cum s-a nascut acest ultim roman, "Balul fantomelor", a carui lansare a avut loc saptamana trecuta la Bookfest?
Radu Paraschivescu: "Balul fantomelor" trebuia sa fie povestea unui ins care nu se vindeca de insuratoare dupa patru casnicii ratate. Pe neasteptate, cartea s-a transformat intr-o parodie construita in jurul traficului de droguri in scoli. Elementul care a decis schimbarea a fost vestea, auzita la stiri, ca in Lugojul copilariei mele functiona o retea de anvergura europeana. Nimanui nu-i place sa-si vada iluziile tandari si taramul paradiziac din copilarie reamenajat sub forma unei anticamere a iadului. "Balul fantomelor" a fost, astfel, declaratia mea de protest impotriva felului cum a ajuns sa se strice fibra unui loc idilic. Pe de alta parte, cartea maimutareste kitschurile scrise dupa retete, thrillerurile de mana a saptea care umpleau altadata tarabele. Pentru cine a uitat cum aratam acum zece ani, "Balul fantomelor" joaca rolul unei fotografii in curs de ingalbenire.
Tocmai s-a incheiat Bookfest 2009. Ce semnificatie are un targ de carte pentru un autor si ce importanta are pentru cititor?
RP: La primele lor editii, targurile romanesti de carte erau prilejuri ale unor intalniri exemplare pentru public. Niste oameni vestiti coborau de pe copertile cartilor si isi frecau umerii de cititori. Se producea o demonumentalizare cordiala, statuile paraseau soclurile si ajungeau la sol. Acum, targurile au devenit ritualuri inertiale pentru autori si edituri, indiferent daca vorbim de Bucuresti, Frankfurt sau Londra. Sigur, Bookfest e un targ de evenimente – lansari, sesiuni de autografe, intalniri cu cititorii etc. -, pe cand Frankfurt, de pilda, e un targ de business (de stimulare a businessului, caci majoritatea contractelor se semneaza anterior, pe email, iar la Messe are loc doar strangerea de mana pentru fotografi). Editurile nu participa doar ca sa vanda, ci si ca sa arate ca nu e nimic in neregula cu ele, ca functioneaza bine. Cat despre cititori, dincolo de ocazia exercitiilor de admiratie live, ei isi pot cumpara cinci carti la pretul a trei-patru, date fiind reducerile practicate de edituri.
Mare parte dintre cartile dumneavoastra au o tenta ironic(-moralizatoare?!). De ce? Ce va inspira sa scrieti astfel?
RP: Am avut o singura fandare in afara registrului comic, "Cu inima smulsa din piept", lansata anul trecut. Mi s-a parut ca lumea a fost usor descumpanita: "Portugalia medievala? Drama istorica? Ce-a patit Paraschivescu? Nu e-n toate mintile?". Nu spun ca exceptia grava confirma regula destinsa, fiindca voi mai avea asemenea iesiri. E cert insa ca registrul comic mi se potriveste, este arealul meu preferat. Citesc carte comica de cateva decenii, am tradus destule romane din zona aceasta si cred despre mine ca sunt un om vesel, care isi doreste semeni binedispusi. Asta e explicatia, nu apetitul meu moralizator sau reformator. Nu am asa ceva.
Ironizati ce se intampla in societatea romaneasca, ii vedeti defectele, dar nu pareti speriat(ingrijorat), ci optimist. Credeti in redresarea ei in scurt timp?
RP: Nu sunt fatalist, desi am trecut prin cateva nelinisti vecine cu depresia. Sigur, nici hiperoptimist nu ma pot declara. Dar cred ca lumea romaneasca va incepe sa se aseze cum trebuie dupa ce se va spala de toate modelele care i-au facut rau, de la cartea de doi bani la proasta crestere, de la concesiile vinovate la furt si de la egoism la indolenta. Revirimentul va incepe cand Romania va descoperi binele comun si va lichida absolut orice legatura cu trecutul rosu.
Ce rol joaca intelectualul intr-o societate care inca pare a pluti in deriva? Este de datoria lui sa iasa in agora?
RP: Ma bucur ca am depasit etapa in care evocam steril neputinta de-a avea un Havel roman. L-am avut, dar n-am fost pregatiti sa-l recunoastem. Intelectualul roman iese de ani buni in agora. Vocea i se aude mai clar ca acum zece ani. Inregimentarile lui sunt vizibile. Dar vor exista in permanenta carcoteli fata de traiectoria lui. Unii ii vor reprosa implicarea, altii pasivitatea. Unii il vor dojeni fiindca n-a ramas la masa de lucru, altii ii vor imputa disponibilitatea publica. In ce ma priveste, lucrul care ma intereseaza e cat de mult se modifica intelectualul la contactul cu puterea.
Internetul a generat o anumita directie in dezvoltarea societatii. Unul dintre, sa spunem, putinele lui dezavantaje este ca tinerii nu prea mai stiu sa comunice. Dar nici sa inteleaga un text, conform unor evaluari europene. Ce parere aveti?
RP: Internetul a produs fluidizarea si chiar democratizarea comunicarii. Il consider una dintre cele mai mari inventii ale ultimei sute de ani. Marea lui hiba nu cred ca e acuratetea perceptiei, ci transformarea forumurilor si a blogurilor in maidane virtuale, populate de niste guerrilleros de tastatura pripiti, agresivi si curajosi prin anonimat.
Ati fost pentru o perioada de timp profesor. V-ati mai intoarce in invatamant?
RP: Am fost profesor de engleza in perioada 1984-1988. Am predat la Liceul "Traian Vuia" din Faget, judetul Timis, de unde am plecat silit de o conjunctura profesional-domestica. Oamenii de acolo imi sunt dragi si proaspeti in memorie. Cu unii dintre ei ma vad si azi – mai rar decat mi-ar placea, fiindca geografia afectiva cedeaza in duelul cu geografia concreta. Recunosc cinstit, la ora asta nu m-as mai vedea in invatamant. Atunci am fost profesor fiindca mi-a placut, dar si fiindca alternativa era un post de traducator intr-un combinat de industrializare a laptelui. Acum, intoarcerea in invatamant ar fi un efort cronofag si neproductiv. Scoala s-a schimbat intr-atat, incat nu stiu daca m-as simti in largul meu.
Sunteti si cronicar sportiv. Prin primavara lui 2008 ati renuntat. V-ati tinut ferm pe pozitie si nu v-ati intors. De ce ati renuntat? Nu va "racaie" acest lucru?
RP: Am renuntat la comentariul sportiv asa cum te desparti de o iubita: cu furie si cu un gol in stomac. Plecarea mea a fost un remake dupa "Rosu si negru": am fost rosu de suparare si negru de tristete. Din martie 2008 pana acum am tot asteptat ocazia sa ma intorc. Insa ocazia n-a venit. Colonia de pitecantropi care a luat in stapanire fotbalul e acolo unde am lasat-o, concesiile si genuflexiunile presei in fata lor sunt aceleasi. Am aparut de cateva ori la televizor, santajat sentimental de prieteni pe care nu pot sa-i refuz (Radu Naum, Vali Moraru). Nu contest, mi-e dor de cronica sportiva. Dar inca nu stiu ce sa fac. Ati intuit corect, propria absenta din peisaj ma racaie si, intr-o oarecare masura, imi subrezeste relatia pe care-o am cu mine insumi.
Televiziunile isi "justifica" emisiunile proaste, vulgare prin rating, ceva de genul: asta vrea poporul, asta ii dam! Credeti in acest lucru?
RP: E o observatie la indemana oricui: ratingul si publicitatea formeaza alibiul cel mai popular al subculturii – sau poate al contraculturii. Spun lucrul acesta de patru-cinci ani. Daca vrem calitate, variatie si optiuni, lucrurile nu pot fi urnite dinspre public. Inceputul trebuie sa-l faca furnizorul, nu beneficiarul. Cred insa ca peste trei-patru ani o parte dintre toxinele TV de azi vor iesi din uz, fara a fi inlocuite de altele si mai nocive. Subteleviziunea mi se pare o moda impusa de foamea noastra de sordid si de interzis, la fel cum era literatura porno acum doua decenii. iar modele dispar.
Ce modele ati avut in viata? Care credeti ca sunt modelele din ziua de azi?
RP: Nu am preluat reteta de viata a nimanui. Am incercat sa topesc in mine lucrurile bune pe care le-am observat la multi oameni, de la profesorul meu de zoologie dintr-a sasea la colegii de serviciu si la prietenii cu care vad meciuri. Modele azi? Exista, dar sunt ecranate de bipezii cacofonici ai tranzitiei. Dau un singur nume, acoperit prea usor de uitarea noastra: Alexandru Pesamosca.
Daca s-ar pune problema ca Dumnezeu sau pestisorul de aur sa va indeplineasca trei dorinte, care ar fi acelea?
RP: Daca i-as cere bunului Dumnezeu ca Poli Timisoara sa ia candva campionatul, l-as pune intr-o situatie delicata. Ii transfer aceasta doleanta pestisorului. In rest, mi-as dori sa nu am de-a face cu spitalele, sa nu cad cu avionul si sa nu tradez.
» Cred ca lumea romaneasca va incepe sa se aseze cum trebuie dupa ce se va spala de toate modelele care i-au facut rau, de la cartea de doi bani la proasta crestere, de la concesiile vinovate la furt si de la egoism la indolenta.
» E cert insa ca registrul comic mi se potriveste, este arealul meu preferat.
» Revirimentul va incepe cand Romania va descoperi binele comun si va lichida absolut orice legatura cu trecutul rosu.
» Am renuntat la comentariul sportiv asa cum te desparti de o iubita: cu furie si cu un gol in stomac.
