Alegerile europarlamentare din Romania s-au evidentiat exclusiv printr-o serie de cascadorii politice – unele mai eficace, alte mai putin. Fiecare dintre acestea a demonstrat insa ca partidele rivale continua sa duca o acuta lipsa de viziuni asupra Europei si a rolului Romaniei in plan european.
Campania PDL a fost umbrita de drama iscata in jurul unei domnisoare intrepide, dar total neexperimentate politic, care se intampla sa fie fiica presedintelui. Dra Basescu a renuntat, precum se stie, la statutul ei de membru al PDL pentru a candida pe post de independenta. Gestul ei impetuos va fi impresionat, poate, o parte a tinerilor cu drept de vot, dar varianta feminina a lui James Dean s-a dovedit, in final, tot un rebel fara cauza. Dupa ce varii filiale de partid i-au derulat, mai mult sau mai putin discret, campania, tanara a decis intoarcerea in timp-record in sanul familiei si al partidului. Acuzele de nepotism s-au tinut, fireste, lant, dar tot degeaba, morala deprimantului episod fiind una sigura – insignifianta unui partid intreg in fata individului cu un "spate" puternic.
Din unele puncte de vedere, acelasi lucru s-a intamplat, la o scara mai redusa, si in PNL: relatiile personale au primat, astfel ca Renate Weber – desi binecunoscuta in cercurile liberale europene – a ajuns pe locul 3 al listei de candidati. Nu reusesc insa nici in ruptul capului sa pricep cauzele pentru care Daniel Daianu, o personalitate capabila sa articuleze un autentic mesaj liberal, a fost eliminat din cursa, fiind inlocuit cu cineva precum Norica Nicolai – o reincarnare perfecta a Anei Pauker, care s-a pronuntat, zilele trecute, in favoarea nationalizarii multinationalelor. Dar, ma rog, poate ca tocmai in calitate de cetatean britanic n-ar mai trebui sa ma mire nimic, din moment ce la mine acasa nevasta unui fost lider de partid a fost scoasa subit din obscuritate, fiind norocita atat cu un loc in Camera Lorzilor, cat si cu unul in cabinetul lui Gordon Brown.
Campania PSD s-a axat pe necesitatea unei aparari tafnoase a intereselor tarii in arena europeana, unde nu ar mai trebui sa se prezinte atatea scuze pentru faptul ca in Romania anumite chestiuni se rezolva si astazi tot in stil vechi, balcanic. 16% din bucuresteni i-au votat pe Vadim si Becali, consfintindu-le astfel alianta si prezenta in PE. si PSD s-a descurcat binisor in Capitala – probabil gratie lui Marian Vanghelie, titanul suburbiilor sudice. In timpul campaniei, Vanghelie s-a fudulit anticipat cu pozitia sa de peste un deceniu, cand va fi cel mai puternic om al tarii. Nu cu foarte mult timp in urma, declaratiile bombastice ale unui nabab imobiliar, poet egocentric sau politician gargaragiu si suburban ar fi fost catalogate de bucuresteni drept simpla si ieftina burlesca. Dar lupta traiului de zi cu zi, dusa, de amar de vreme, intr-o veritabila jungla urbana a stirbit, aparent, spiritul critic al locuitorilor Capitalei. Bucurestiul a devenit un ansamblu de sate orasenesti, legate printr-un sistem de transport in comun absolut dement.
Oamenii se grabesc sa se refugieze acasa, unde isi cauta scaparea in emisiunile tv dedicate cu precadere unor personaje prezumtioase de genul Vanghelie sau Becali. Artificiile media lansate de OTV au "prins" la un numar impresionant de telespectatori bucuresteni – nicidecum cu totii needucati –, dat fiind ca ofera o terapie simplista tuturor celor ce considera ca nu pot apela nici la vecini sau prieteni si nici la fetele bisericesti cu problemele lor.
Bucurestiul, timp de aproape doua secole cel mai important oras balcanic situat la nord de Grecia, avea sanse sa evolueze in directia unei metropole impunatoare precum Barcelona sau Antwerp. Dar a ajuns sa se transforme mai degraba intr-un soi de Neapole indaratnic si jerpelit – cu alte cuvinte, intr-un spatiu cu un spirit generos, dar aflat pe punctul cedarii nervoase, un loc prielnic pentru toti antieroii, smecherii si pseudohaiducii activi intr-o varietate de domenii, nu doar in politica.
Dar cum clasa mijlocie a Bucurestiului s-a dezis complet de politica, este logic ca initiativa sa revina de-acum locuitorilor ghetourilor de beton de la marginea orasului. Priza mare a derizoriului promovat de OTV si, din ce in ce mai mult, de restul televiziunilor ar trebui sa-i dea de gandit cu precadere lui Mircea Geoana. Dintre toti prezidentiabilii – oficiali si potentiali –, este, in pofida coregrafiei lui Cozmin Gusa, pe departe cel mai insipid si lipsit de spontaneitate. Avand in vedere prezentele preferinte ale telespectatorilor, are sanse destul de reduse sa le castige simpatia si votul. Publicul spectator doreste, vadit, un sef de stat cel putin la fel de sclipitor ca Berlusconi si Sarkozy. Se prea poate ca aceste asteptari sa-l depaseasca in cele din urma chiar si pe Traian Basescu.
