Agentia Nationala de Integritate cere suspendarea deputatului PC Sergiu Andon pentru incompatibilitatea in care se afla ca avocat al unei persoane urmarite penal pentru coruptie. Clienta lui Andon este Mariana Draghici, sotia unui fost spion si autoarea achizitiei dubioase de ATV-uri la pret umflat de catre APIA.
Deputatul Partidului Conservator Sergiu Andon se afla in stare de incompatibilitate cu functia pe care o detine pentru ca, fiind si avocat, a acordat consultanta juridica unei persoane urmarite penal pentru fapte de coruptie, a constatat Agentia Nationala de Integritate (ANI). Legea exercitarii demnitatilor publice spune ca un parlamentar nu are voie sa pledeze ca avocat in instante, nici sa acorde asistenta juridica in faza de urmarire penala. Mai mult, un articol intreg al acestei legi se refera la interdictia ca un parlamentar sa fie avocatul unei persoane acuzate de infractiuni de coruptie. Conform legii de functionare a ANI, constatarea unei astfel de fapte duce la suspendarea din functie sau sanctionarea celui gasit vinovat.
Clienta careia Sergiu Andon i-a oferit asistenta juridica in 2008, in baza unui contract care, conform ANI, ar fi inca in vigoare, este Mariana Draghici, fosta directoare adjuncta a Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA). Ea a fost urmarita penal de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru o licitatie in care APIA a achizitionat, in 2007, aproape 200 de ATV-uri la preturi mult umflate fata de cele ale pietei. Corpul de Control al Guvernului a constatat, printre alte nereguli, ca firma care a castigat licitatia – de altfel, singura inscrisa – nu indeplinea conditiile de participare.
Mariana Draghici ar fi activat inainte de 1989 la Ambasada Romaniei de la Atena, alaturi de sotul ei, Valeriu Draghici, fost spion al Directiei de Informatii Externe, pensionat in 1993, conform "Cotidianul". Sergiu Andon este si unul dintre avocatii afaceristului Dan Voiculescu, presedintele PC, reprezentandu-l pe acesta in procesele impotriva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati (CNSAS). Sergiu Andon ne-a declarat ca doar "a studiat" dosarul penal al Marianei Draghici, care "nu avea nici o perspectiva sa fie trimisa in judecata ca inculpat".
In opinia sa, cererea ANI de suspendare din functie este "acoperita de ridicol. Nu am incalcat legea. Nu inteleg, ca parlamentar, sa stau doar in fotoliul din Parlament. Am profesia mea". Deputatul spune ca Draghici a semnat contractul de achizitie a ATV-urilor alaturi de multe alte persoane din conducerea APIA si ca dosarul penal i-a trezit interesul pentru ca "este o practica a primarilor si directorilor de institutii sa colecteze zeci de semnaturi pe un document, pentru a se pierde raspunderea in fata legii si a se sustrage de la urmarirea penala". In opinia lui Andon, Mariana Draghici s-ar fi aflat in aceasta postura de victima. Totusi, Mariana Draghici nu era oricine in APIA la acea vreme, ci director general adjunct.
Desi Sergiu Andon a negat ca Mariana Draghici ar avea vreo afiliere politica, ea a fost sustinuta de Partidul Conservator la sefia APIA si pe vremea Guvernului Tariceanu, si sub noul Guvern Boc. Pe ultima suta de metri, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, nu a mai numit-o pe Draghici directoare la APIA, ci un alt personaj, desemnat de PC. Valeriu Draghici a fost si consilier al Lilianei Ghervasiuc, fosta sefa a Loteriei Romane pe cand aceasta institutie era fieful PC, conform algoritmului politic.
» Seful ANI, contestat
Comisia de Evaluare din Consiliul National de Integritate (CNI), forul care supravegheaza ANI, va propune demiterea presedintelui ANI, Catalin Macovei, dupa ce a constatat ca acesta ar fi fost actionar la doua firme in timpul mandatului sau. Macovei ar putea fi acuzat si de fals in declaratii, pentru ca CNI sustine ca acesta a prezentat documente prin care arata ca a renuntat la asocierea cu cele doua firme. Din CNI fac parte mai multe persoane controversate si acuzate ca raspund la comenzi politice. Reprezentanta PC, avocata Alice Draghici, a fost fortata sa-si dea demisia din CNI dupa ce Catalin Macovei a acuzat-o ca a incercat sa intervina intr-o ancheta a ANI.