11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialSalariile unitare: mari pe hartie, aplicabile din 2021

Salariile unitare: mari pe hartie, aplicabile din 2021

Ministerele si sindicatele s-au pus de acord in ce priveste coeficientii de ierarhizare din viitoarea lege a salarizarii unice. In timp ce salariile arata bine pe hartie, sindicalistii spun ca vor putea fi oferite abia peste sase sau 12 ani.

Coeficientii de ierarhizare pentru salariile bugetarilor cu functii considerate medii au fost depusi la Ministerul Muncii de catre toate ministerele si au primit acordul de principiu al sindicatelor, insa negocierile vor incepe abia saptamana viitoare. In noua lege a salarizarii unice vor exista trei niveluri medii de plata a acestor functii: media de 8,85 salarii minime brute pe economie (adica 5.300 lei brut la actualul salariu minim de 600 lei), media de 6,5 salarii minime (3.900 lei brut) si media de 3,8 salarii minime (2.300 lei brut). In primul nivel ar urma sa fie incluse functii precum cele de medic primar, conferentiar universitar, maior, consul sau judecator de tribunal. In al doilea nivel ar intra functii precum profesor de liceu, locotenent, grefier, farmacist sau preot, iar la cel mai mic nivel de salarizare s-ar afla agentul de politie debutant, soldatul, secretarul de scoala sau laborantul.

 

Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au declarat ca sunt multumiti de aceste ierarhizari. Simion Hancescu, vicepresedinte FSLI, a explicat ca salariul unui debutant in sistemul de educatie ar urma sa creasca de trei ori, de la 1.100 lei brut la 3.000 lei brut, iar profesorii cu vechime ar fi platiti cu aproximativ 80% mai mult decat in prezent.
Totusi, pana si sindicalistii par sa-si fi dat seama ca aceste salarii sunt vise frumoase pe timp de criza. "Problema este timpul. Mi-e teama ca nu vom avea fonduri. Nu cred ca se poate aplica aceasta lege in trei ani, ci in 6-7 ani", a spus Hancescu. Liderul sindicatului functionarilor publici Sed Lex, Vasile Marica, s-a aratat si mai pesimist: "Nu exista bani. Cred ca legea va avea aplicabilitate abia din 2021. Eu sunt interesat de cei cu salarii mici. Ar trebui sa avem un salariu minim de cel putin 300 euro pana vom trece la zona euro".

Magistratii au fost singurii care s-au aratat nemultumiti de nivelurile de salarizare propuse la Ministerul Muncii. Dan Lupascu, reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la negocieri, a declarat ca noua lege nu trebuie sa duca la scaderea salariilor nete ale magistratilor si ca puterea lor de cumparare ar trebui mentinuta. "Magistratii nu-si doresc un sir de sporuri, ci o indemnizatie adecvata si sa se tina cont de interdictii si incompatibilitati", a spus Dan Lupascu. Judecatorii si procurorii nu au voie, conform legii, sa detina nici o alta functie publica sau privata, nici sa aiba afaceri, singura sursa alternativa de venit permisa fiind sistemul universitar. Reprezentantul CSM a mai explicat ca a cerut ca magistratii sa fie pusi pe aceeasi pozitie ca membrii Guvernului si Parlamentului (un salariu mediu de 6.100 lei brut). In acelasi timp, magistratii ar fi de acord cu inghetarea salariilor, dar cer ca unele sporuri actuale sa fie incluse in salariul de baza, pentru a nu le scadea salariile, a spus Lupascu.

Cele mai citite

Înalta Curte: Nivelul de salarizare din spitale publice, finanțate integral din veniturile proprii, nu trebuie să fie la maximum anului 2022

Hotărârea poate genera ajustări salariale în cadrul spitalelor vizate, cu impact direct asupra personalului tehnic, economic și socio-administrativ Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)...

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...

Avem 40.000 de joburi neocupate și 451.000 de șomeri

Piața muncii va fi afectată de îmbătrânirea populației, ponderea celor activi, de peste 65 de ani, va depăși 30% în 2035 Numărul locurilor de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă