Aproximativ 30 de asistenti maternali s-au adunat, ieri, in fata Palatului Administrativ din Iasi nemultumiti fiindca reprezentantii Consiliului Judetean nu respecta o hotarare judecatoreasca in urma careia trebuie sa beneficieze de o serie de sporuri speciale. Initial, la protest trebuiau sa ia parte aproximativ 300 de asistenti maternali. Printre nemultumirile acestora este faptul ca nu este respectata sentinta judecatoreasca potrivit careia Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului trebuie sa plateasca asistentilor maternali diferenta dintre drepturile salariale incasate si salariul de baza brut lunar, de 1.414,2 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 9 aprilie 2008. De asemenea, asistentii maternali vor ca reprezentantii Consiliului Judetean sa prezinte obiectivele institutiei pentru urmatorii trei ani. Majoritatea acestora au renuntat insa dupa ce la mijlocul saptamanii trecute presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, a anuntat ca renunta la disponibilizarile in randul asistentilor maternali, pentru a nu destabiliza emotional copiii aflati in plasament. Presedintele Consiliului Judetean Iasi a anuntat pe 12 mai ca este nevoit sa faca disponibilizari in randul angajatilor Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, incepand de la personal si pana la asistentii maternali. Motivul invocat a fost criza financiara, rectificarea negativa a bugetului si fondurile care s-au dovedit a fi cu adevarat insuficiente, dupa ce 1.000 de asistenti maternali din judet si-au castigat in instanta o serie de sporuri, precum cel de ore suplimentare sau pentru ca sambata si duminica au grija de copiii aflati deja in grija lor contra-cost.