In momentul acesta, televiziunea iti ofera tot. Tot ce poate oferi o televiziune: tele-vederea, care cuprinde tele-auzirea, isi poate lua ca obiect orice domeniu al realitatii umane. Orice poate fi tema de emisiune. Atunci cand ceea ce vrea televiziunea sa tematizeze nu face parte din vizibil, apare posibilitatea evocarii a ceea ce nu se vede. Vrei sa sugerezi curajul? Prezinti fictiune. Vrei sa inmoi inimi? Prezinti oameni care spun povesti induiosatoare. Cand povestea nu se poate alcatui numai din imagini, e suficient sa filmezi figurile povestitorilor, pentru ca televiziunea nu e doar locul vederii imediate, ci si unul de atmosfera. Singura sa limita consta in caracterul ei cotidian, rutinier, care niveleaza orice-i cade in orizot. Din ce in ce mai frecvent, orice domeniu al realitatii umane poate fi tema unui canal de televiziune. In Romania, n-am ajuns sa avem canale dedicate, de pilda, gatitului, sporturilor moto, muzicii usoare romanesti, filmelor lui Sergiu Nicolaescu, liceului – dar ar putea aparea oricand asa ceva, nu ma indoiesc. Am fost de curand la tara, in Ardeal. Undeva la marginea Clujului, unde n-am semnal la mobil decat daca urc putin inspre mijlocul curtii de pasari. O casa veche, cateva camere, dotata de o vreme cu toaleta interioara; confort mediu. Dar si doua televizoare pentru doua antene parabolice, una Digi, alta Dolce. Salbe de programe. Ce nu vezi in bucatarie se prinde-n dormitor. Ajuns in casa, vad televizorul deschis. Pe Trinitas. Matusa mea, cea la care am stat, e credincioasa. Ea e, corul, de la biserica greco-catolica din cartier. Are voce si evlavie, multa bunatate si o teama de a judeca oamenii. Are doar patru clase, multa inocenta si convingeri sanatoase. S-a maritat la 16 ani, urmeaza curand nunta de aur. A trait greu, munca la camp de la 5 dimineata la 10 seara. Ce nevoie ar avea ea de televizor? Culmea, ii sustine credinta. Poate e prea mult spus. Dar daca nu-i sustine credinta, ii asigura familiaritatea cu o retorica religioasa pe care o respecta si pe care n-o poate practica. Niciodata n-am ramas pe Trinitas mai mult decat am stat pe Favorit. Desi e clar ca nu din pricia lipsei de calitate. Pur si simplu, credeam si cred inca in niste existente care mor pe ecran asa cum mor mustele care se apropie prea tare de becul aprins. Cum sa-l dai pe Dumnezeu la televizor? Ideea insasi de televiziune exclude starea de gratie pe care o numesc credinta. Exista insa un cotidian al credinciosului, un orar al lui, la fel de banal si important ca orice agenda zilnica, pe care televiziunea il poate confirma. Televiziunii nu i se cere ca, atunci cand abordeaza un domeniu atat de complex ca cel al credintei, sa prilejuiasca revelatii. Nu. Televiziunea poate insoti existenta de zi cu zi a fiecaruia dintre noi asa cum ne insotesc toate elementele de vestimentatie si toate celelalte accesorii publice – printre care actele. Televiziunea te reprezinta. E o oglinda in care te vezi, asa cum bine spunea PRO TV odinioara, tu. E ca un fel de aer personal, un mediu care te inveleste si-ti confirma ca, in lume, nu esti singur, atata vreme cat lumea, asa cum alegi tu s-o concepi, e vie.
