Recent-anuntata intentie a Guvernului de a aplica un principiu unic de calcul al pensiei – cel al contributivitatii – a provocat deja nemultumiri si proteste vehemente din partea unora dintre beneficiarii acestora; dintre acestia, cei mai vocali sunt magistratii. Argumentele magistratilor sunt: ei reprezinta un corp profesional aparte, supus unor restrictii suplimentare fata de celelalte (nu pot exercita alte activitati care aduc venituri, nu pot fi actionari la societati comerciale etc.). Ei sunt supusi, de-a lungul activitatii profesionale, unor presiuni deosebite, datorate mai ales volumului mare de munca si raspunderii deosebite implicate de deciziile pe care le au de luat. Toate aceste argumente, cumulate cu faptul ca reprezinta una dintre cele trei puteri statuate de Constitutie, i-ar indreptati la un statut social aparte, materializat, printre altele, in recompensarea carierei printr-un sistem de pensii mai avantajos decat cel aplicat majoritatii salariatilor.
Acest sistem inseamna 80% din castigurile (salariu brut plus sporuri) din ultima luna, plus 1% pentru fiecare an ce depaseste 25 de ani de activitate. Asa se face ca pensia medie din magistratura este acum de 7.433 RON (medie in care intra si cei pensionati inainte de adoptarea Legii de organizare judecatoreasca), de unsprezece ori mai mare decat pensia medie din sistemul public. Diferenta dintre pensia la care ar avea dreptul magistratii conform principiului contributivitatii si cea rezultata din sistemul actual este suportata din bugetul de stat, adica din banii altor contribuabili decat magistratii.
Ar fi de discutat daca acest privilegiu este sau nu o recompensa echitabila pentru o categorie profesionala cu functie sociala de exceptie. Numai ca aceasta recompensa contravine principiului de drept non bis in idem, care nu inseamna doar "nu de doua ori pentru aceeasi vina", ci "nu de doua ori pentru acelasi lucru".
Pentru toate argumentele prezentate de magistrati drept justificare a unor recompense exceptionale, acestia primesc salarii exceptionale (la o vechime si calificare echivalenta, un judecator este platit de vreo douazeci de ori mai bine decat un profesor sau un medic), toate sporurile imaginabile, concedii mai mari, asigurare din fonduri bugetare, pentru viata, sanatate si bunuri, in limita veniturilor pentru 15 ani de activitate, gratuitati si reduceri la calatoriile cu trenul si avionul si altele.
Poate ca ar merita discutat in acest context daca nonperformantele actuale ale justitiei romanesti justifica un asemenea tratament preferential. Din punctul de vedere al societatii, acordarea unor venituri de exceptie magistratilor ar avea drept scop stimularea atragerii si pastrarii in sistem a celor mai buni dintre juristi, astfel incat sa se imbunatateasca actul de justitie. Daca-mi aduc bine aminte, majorarea substantiala a veniturilor din magistratura a inceput pe vremea ministeriatului lui Valeriu Stoica, dupa ce se constatase ca exista o grava disparitate intre veniturile magistratilor si cele ale avocatilor, care provocase o criza de personal in randurile judecatorilor si ale procurorilor. Numai ca, dupa zece ani, masura s-a dovedit ineficienta, iar vina nu poate fi pusa exclusiv in sarcina statului, care nu ar asigura bani de timbre pentru citatii.
Pentru ca au salarii mult mai mari decat restul muritorilor, pensiile pe care le-ar primi magistratii, daca s-ar calcula in functie de contributia normala la fondul de pensii, ar fi oricum mult mai mari decat cele primite de ceilalti muritori. Cu alte cuvinte, eforturile si statutul exceptional ale magistratilor sunt deja recompensate, prin salarii si numeroase beneficii extrasalariale, si recompensele ar fi oricum reflectate in pensii indestulatoare. Numai ca ei nu se multumesc cu atat, vor inca mai mult.
Cand apara cu atata inversunare mentinerea actualelor privilegii, magistratii ne dovedesc ca nu sunt capabili sa asculte decat argumentele uneia dintre parti (intamplator, a celei proprii). Cum m-as putea astepta sa procedeze altfel cand vor avea de judecat cauza mea? Asa gandeste un om obisnuit, si de aceea nu are incredere in justitie. Cand se plang ca sunt victima unei campanii de discreditare in ochii opiniei publice, judecatorii ar trebui mai intai sa se intrebe daca nu cumva ei sunt primii care se discrediteaza.
