Cand piata imobiliara din Statele Unite s-a prabusit, economistii seriosi au constatat ca cele doua companii de administrare a creditelor ipotecare, Fannie Mae si Freddie Mac, functionau pe un temei atat de subred si de nebunesc incat dezastrul era inevitabil. Pe scurt, printr-o retea de complicitati politico-economice cu ramificatii in Congres si in lumea bancara s-a creat un sistem in care nimeni nu mai era responsabil de nimic: cetatenii care isi ipotecau casele nu se considerau responsabili sa isi achite ipotecile pentru ca aveau impresia ca, prin intermediul Fannie & Freddie, acestea erau garantate de guvern; bancile au devenit complet iresponsabile pentru ca li s-a permis sa vanda aceste datorii ipotecare sub forma derivativelor subprime, iar congresmenii, complet iresponsabili, au inchis ochii atata vreme cat parea ca politicienii de pe Capitol Hill sustin "Visul American" ca fiecare cetatean sa detina o casa, indiferent daca si-o permite sau nu.
Raspunsul economistilor si al analistilor conservatori si libertarieni a fost sa se opuna elanului regulator al majoritatii democrate si cheltuirii indiscriminate a mii de miliarde de dolari din banii publici sub forma de "stimuli" economici in care statul sa capete un rol extins in economia si societatea americana, pe baza unui rationament foarte simplu: nu poti deveni un actor responsabil daca nu esti constient de costul pe care il pot avea actiunile tale. Or, o interventie paternalista este exact opusul unei culturi a responsabilitatii.
Prin urmare, un autentic partid de centru-dreapta nu ar putea sustine niciodata ceva de felul programului "Prima Casa", propus de premierul Emil Boc si sustinut de PDL. O persoana care se poate muta intr-o casa de 60.000 de euro platind pe loc numai 3.000 nu este stimulata sa isi achite ratele. La fel, daca statul garanteaza aceste credite, bancile nu vor fi foarte stimulate sa urmareasca debitorii si se vor intoarce la stat sa reclame garantiile. Iar statul, lipsit de bani, va trebui sa emita noi titluri de valoare, imprumutandu-se in contul viitorului.
Este exact aceeasi nebunie iresponsabila care a dus la criza mondiala si pe care actualul Guvern pare dispus sa o experimenteze pe pielea noastra. Daca liderii PDL ar fi avut curiozitatea sa priveasca nu mai departe de propria curte, ar fi descoperit excelenti ganditori liberali in cadrul Institutului de Studii Populare, care le-ar fi putut spune cateva lucruri despre rolul statului in economie. Unul dintre ei, Dragos Paul Aligica, a publicat foarte recent, impreuna cu Valeriu Stoica, o carte despre reconstructia dreptei.
Problema celor de la PDL nu este insa reconstructia dreptei sau consolidarea pozitiei de centru-dreapta. Partidul domnilor Boc, Videanu, Blaga si Berceanu pare convins ca, atat timp cat esti la guvernare, orice este permis, orice politica este buna, cata vreme aduce voturi. Este un "pragmatism" care are mare trecere pe la noi, dar care produce efecte dezastruoase.
Fara apararea unui principiu clar al libertatii si responsabilitatii individuale, PDL nu va realiza niciodata o autentica descentralizare a administratiei tarii, cum nu a facut-o, de altfel, nici un partid pana acum. Fara sa te ingrijesti de cultivarea comunitatilor si a responsabilitatilor locale, vei avea in permanenta un segment al populatiei dependent de autoritatea statului. Acelasi lucru, daca nu reusesti, treptat, sa elimini statul din economie si din viata societatii. Rezultatul este ca vei avea tot timpul 30-35% din populatie care vor vota PSD. Strategii PDL fac exact ceea ce au facut si asta-toamna: in loc sa isi consolideze un electorat propriu, bine conturat ideologic, PDL a plecat la vanatoare dupa votantii PSD. In absenta unor principii ferme in privinta statului de drept, a rolului statului in economie si a descentralizarii, PDL pare, in acest moment, un partid in deriva ideologica.
