Un congresman american castiga un salariu de baza lunar de 14.500 dolari, iar parlamentarii din Europa au salarii asemanatoare. In comparatie, un deputat roman are un salariu de aproape 1.700 euro, impozabili.
Congresmanii Statelor Unite ale Americii sunt cel mai bine platiti politicieni din Occident, avand un salariu lunar de 14.500 de dolari. La salariu se adauga o suma destinata organizarii biroului fiecaruia, care poate ajunge la aproape doua milioane de dolari pe an si din care un congresman poate angaja pana la 60 de persoane, in functie de marimea statului pe care il reprezinta in Congres, arata publicatia britanica Financial Times. Politicienii din Europa Occidentala nu stau nici ei mai rau la capitolul salarii.
Parlamentarii italieni sunt cel mai bine platiti, avand un salariu de baza de 12.500 euro pe luna, suma care trebuie sa acopere insa toate cheltuielile legate de activitatea parlamentara (salariile asistentilor, calatoriile sau cazarea). In Franta, parlamentarii au un salariu lunar de doar 7.000 euro, impozabili. In schimb, la aceasta suma se adauga multe alte indemnizatii: maximum 2.700 euro pe luna pentru diverse functii politice pe care le indeplinesc suplimentar fata de cea de parlamentar, un buget lunar de cheltuieli curente de peste 5.800 euro si 9.000 euro lunar pentru angajarea unor asistenti care pot proveni chiar din propria familie.
Bundestag-ul german plateste si el bine. Salariul unui parlamentar din Germania este de 7.700 euro pe luna, la care se adauga si un buget lunar de cheltuieli de 3.900 euro si un buget pentru angajarea unor asistenti si consilieri de 14.700 euro pe luna. Parlamentarii germani nu au voie sa-si angajeze rudele.
In Romania, parlamentarii au salarii mult mai mici decat cei din Occident, dar indemnizatiile lor sunt considerabil mai mari decat salariile bugetarilor de rand. Astfel, salariul de baza al unui parlamentar roman se ridica la echivalentul in lei a 1.700 euro, suma din care se scad impozitele. La acest salariu se pot adauga diverse indemnizatii pentru functii de conducere sau participari in comisiile de specialitate.
In comparatie, salariul presedintelui Romaniei este mai mic decat al unora dintre parlamentari: 1.460 euro pe luna, suma neta. Parlamentarii beneficiaza si de o suma forfetara destinata cheltuielilor curente, organizarii birourilor teritoriale sau angajarii de consilieri, care ajunge la 2.500 euro lunar. Multe cheltuieli sunt decontate de parlamentari pe propria raspundere, astfel ca o mare parte din acesti bani pot intra tot in propriile buzunare.
Parlamentarii romani care vor fi alesi in Parlamentul European au un motiv de bucurie in plus. In curand salariul in Parlamentul European va fi la fel pentru toti: 7.000 euro pe luna.