Merg in ceainarii, dar in nici un caz nu pentru ceaiuri. Pur si simplu bautura asta, oricat de savant ar fi preparata, tot nu mi se pare ca si-ar face banii: 15-20 lei pentru o ceasca (ma rog, un ceainic…) mi se pare prea mult. Copil, as fi renuntat oricand la cel mai gustos ceai (de chimen) pentru cel mai banal compot (de mere). Atunci de ce merg totusi, daca licoarea in cauza nu-mi spune mai nimic? E simplu, o fac pentru atmosfera de pace si prietenie. Pentru intimitatea dintr-o ceainarie ajung sa dau 20 de lei pe o bautura complet insipida, sa ma abtin de la fumat doua ore, sa nu rad zgomotos la bancul lunii. Silence Cafe, localul din zona Romana (din spatele ASE-ului), e mai putin frustrant financiar, fiind, cred, singura ceainarie din oras in care divina licoare costa doar 5 lei.
Sa nu ne pierdem insa luciditatea: ce se castiga la buzunar se pierde binisor la concept – nu e chiar un 100%, ci, de fapt, un mix 3 in 1, cu bar, cafenea, ceainarie. In prima incapere, cea mai galagioasa, e un bar cu alura de internet cafe, celelalte fiind dedicate artei ceaiului. Daca in camera bar se fumeaza, celelalte doua respecta conventia ceainarei si pun fumatul sub obroc. Culorile sunt in concept – un caramiziu in care lumina devine somnolenta, lasciva, predispunand la taifas. Sunt si ceva obiecte vechi, de atmosfera, dar cam improvizate si saracacioase.
Cele mai dragute sunt separeurile, incapsulate in perete, cu pernite si imbracate in lambriuri. Intr-un demisol, tacerea e mai adanca decat la suprafata si sperie, motiv pentru care apare o mica problema la partea de fundal sonor – cand nu se aude muzica, te lovesc rafalele subterane de vid, cand se aude muzica, ai prefera sa-i puna cineva plastic peste gura – din boxe caraie niste vechituri stangace care nu se pupa deloc cu atmosfera care ar cere mai degraba ceva New Age sau world music… Dar, la naiba, astea-s maruntisuri. Una peste alta, cu 5 lei se pot pierde niste ore agreabile in Silence Cafe. Mai pui 10 si vine si narghileaua la masa. Cu 15 lei esti boier.
