6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialFoștilor angajați din industria de apărare li se măresc pensiile

Foștilor angajați din industria de apărare li se măresc pensiile

„În domeniul muncii a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii pensiilor pentru anumite categorii de angajaţi, care, deşi îndeplineau până în prezent toate condiţiile pentru a fi încadraţi în condiţii speciale de muncă, grupa I şi grupa II, nu beneficiau de acest regim, este vorba de angajaţii din industria de apărare, aproximativ 1.500 de pensionari pentru care urmează a fi recalculat dreptul la pensie, potrivit noilor condiţii de încadrare, respectiv grupa I şi II de muncă”, a declarat Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului Orban.

Anunțul a fost făcut la finalul şedinţei de Guvern de miercuri, 1 iulie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Papa Francisc a condamnat loviturile aeriene din Gaza

 Papa Francisc a condamnat din nou sâmbătă loviturile aeriene israeliene din Gaza, scrie Reuters. Suveranul Pontif și-a deschis discursul anual de Crăciun adresat cardinalilor catolici...

Mai multe țări își cresc măsurile de securitate după atacul terorist din Germania

Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă