Oficialii provinciei chineze Hubei, in eforturile de a stimula economia si a creste taxele au emis o ordonanta prin care obliga functionarii publici sa fumeze doar tigari produse de fabrica locala. Mai mult, este impusa o "cota" functionarilor publici care totalizeaza 4,5 milioane de tigari anual in valoare de 4 milioane de yuani. In caz contrar, ei vor fi amendati, masura dorindu-se a fi una menita sa sustina productia regionala de tigari, aflata in concurenta cu cea a vecinilor din provincia Hunan. Oficialii considera ca decizia lor "va oferi un exemplu restului populatiei" si "va intari economia locala prin intermediul taxelor la tigari".
De exemplu, orasul Zhyanghansi din Hubei trebuie sa cumpere 400 de baxuri de tigari pe an pentru functionarii sai publici. Urmeaza si publicarea unei liste exacte ce va include cate tigari trebuie sa cumpere sau sa fumeze fiecare administratie locala. Inspectorii vor raporta daca vor gasi de exmplu in scoli vreun profesor care va fuma marci fabricate in afara provinciei si fiecare "act de indisciplina" va fi postat pe un site special creat. China este, potrivit unui raport citat de BBC, tara cu cea mai mare rata a mortalitatii cauzata de maladiile produse de fumat. Circa 350 de milioane de chinezi fumeaza curent si aproape un milion mor in fiecare an.