Nici nu s-a consumat bine efectul relativ pozitiv al raportarilor pentru primul trimestru din acest an, al unor mari banci si corporatii americane, ca specialistii Fondului Monetar International reiau estimarile de primavara pentru cresterile economice la nivel global, in sensul aprecierii moderate a acestora.
Asa am putut constata ca economia mondiala va avea in 2009 o contractie de 1,3%, cu o reducere de 0,5% fata de estimarea din ianuarie, care a fost de 1,8%. Totodata cresterea globala isi va reveni de abia in semestrul II al anului 2010, cand in final vom putea anticipa un plus de 1,9% datorat in special sporului economiilor emergente.
Nici Uniunea Europeana nu va scapa de declinul activitatii economice, care va fi in final de 4% pentru 2009, insa sfarsitul anului 2010 ne va regasi cu o crestere economica modica de 0,3%. Cauza: sistemele financiare ale statelor dezvoltate din Europa, care au fost afectate mai grav decat se anticipa, iar reactia autoritatilor a fost inceata. In ianuarie, FMI estima o contractie economica de 2,2% pentru tarile din UE, respectiv de 0,8% pentru 2010.
La nivel statal situatia se prezinta diferit deoarece specialistii FMI apreciaza ca unele tari vor avea declin economic atat in 2009, cat si in 2010 (ex.: Germania cu 5,6%, respectiv 1%) sau declin in 2009 si crestere in 2010 (ex.: Franta cu 3%, respectiv 0,4%) ori cresteri economice negative in 2009 (ex.: Italia cu 4,4%; Spania cu – 3% si Marea Britanie cu 4,1%) si usoare diminuari in 2010.
Cred ca stiti deja ca estimarile FMI pentru economia Romaniei se refera la o incetinire accentuata/contractie cu 4,1% pentru anul aceasta comparativ cu o contractie de 3,8% pentru tarile dezvoltate. Anul 2010 va fi similar atat pentru Romania, cat si pentru tarile dezvoltate, adica va fi o stagnare a cresterii economice comparativ cu o apreciere ce se va inregistra in Polonia, Croatia, Macedonia si Turcia.
Desigur ca aceste noi estimari sunt cuprinse in preturile din piata de actiuni, ele fiind deja anticipate de catre investitorii internationali. Probabil ca multi ne punem intrebarea daca riscul s-a diminuat din pietele de capital. In cazul unui raspuns afirmativ, multi vor neglija sa se protejeze fata de o situatie totusi incerta, aflata inca in declin, asa cum am vazut si din noile estimari ale FMI, dar si din declaratiile unor oficialitati.
In aceasta situatie, o prima solutie este ca putem apela la avantajele pietelor futures la termen (3, 6, 9 si 12 luni), care au ca activ suport actiunea spot respectiva. Deoarece stim ca la piata de derivate de la Sibiu se intalnesc atat traderi care urmaresc sa se protejeze fata de riscuri, dar si cei care adora riscul unor speculatii bursiere, vom incerca sa observam mult mai bine ce factori influenteaza evolutia unui contract futures (de ex.: la SIF 5 – Iun09, cu scadenta cea mai apropiata – iunie 2009, dar si cu lichiditatea cea mai buna).
Cine este activ la Sibex a putut observa acum 10 zile (n.r. – 14-15 aprilie) cum bursa a fost puternic influentata de evolutia negativa a pietei din SUA, care s-a resimtit si pe bursele din tara. Fireste, era momentul pentru o intrare SHORT puternica si de durata. In acest caz am folosit graficul clasic de 15 minute la SIF5_IUN, iar pentru definitivarea concluziilor prezentate m-am ajutat si de graficul de 60 de minute, precum si de cel zilnic folosind tehnica celor trei imagini (zilnic pentru directia trendului, orar pentru confirmarea acestuia si de 15 minute pentru utilizarea strategiei respective de tranzactionare).
Deoarece toate cele trei grafice indica un trend coborator incepand cu data de 17 aprilie, confirmat si de oscilatorii RSI si STS, atunci ne gandim la operatiuni speculative cu risc asumat sau chiar la tranzactii spread pe acelasi contract, dar cu scadente diferite si basis larg.
Deocamdata ne oprim la operatiuni speculative incercand sa obtinem profit din diferenta de pret dintre momentul de intrare si cel de iesire, iar din acest punct de vedere perioada recenta se preteaza foarte bine la asa ceva. Graficul AT prezinta doua momente importante in care s-a aplicat strategia SHORT: un swing scurt de doua zile (17 si 21 aprilie) si un daytrading (23 aprilie) folosind un spread IN/OUT de circa 1000 puncte, respectiv de 300 puncte. Putem constata astfel cum semnalele oscilatorilor STS si RSI ne ajuta sa luam decizii de intrare si iesire din piata, in fazele importante, dar nu vom uita sa stabilim stop loss-ul chiar la deschiderea pozitiilor. Aceasta masura este obligatorie pentru a ne diminua riscul din piata datorat unei nesigurante si volatilitati importante, dar mai ales al unei evolutii inca incerte la nivelul bursei americane, principalul punct de referinta.