Sunt obosita. Resemnata. Nu mai palpita in mine nici o emotie patriotica, nu-mi mai iubesc tara din poeziile comuniste din clasele primare, nici n-o mai recunosc. Tara inseamna oamenii ei, iar oamenii decenti din Romania se ascund tot mai bine, se pare, lasand locul din fata manelistilor cu ghiul si soaptelor subculturale. "Libertatea" este foaia pentru cuget, inima si simtire a zilelor noastre, OTV este televiziunea urmarita de trei sferturi din populatia tarii. Intr-o duminica dimineata devreme, zapand, am dat peste urmatorul titlu scris cu litere de-o schioapa: "Proeminenta (sic!) lui Isus Hristos in vietile noastre!" (la OTV, un grup de copii cantau imnuri religioase si acesta era sloganul de captatio). O vecina, fidela aceluiasi post TV, care n-a mai iesit din casa de zece ani, fiind obeza si bolnava, s-a dus la salonul de infrumusetare de vizavi sa se coafeze: a auzit ca vine cutremurul si vrea sa moara la patru ace.
De trei zile toata lumea dezbate pe la colturi moartea misterioasa a sotiei unui manelist, dupa ce stirea numarul 1 a tarii fusese aceea legata de "cazul Becali". De ce au devenit bucataria si intimitatea unora fapte de importanta nationala? Nu stiu si, recunosc, nu mai inteleg nimic. Nu ma mai uit la televizor, nu mai citesc ziarele, am decis sa ma izolez complet de actualitate. Prefer sa ma uit la seria BBC "Brideshead Revisited" (cea cu Jeremy Irons), citesc "TLS"-ul si ascult Dinah Washington, suficient de tare ca sa nu-i mai aud pe vecinii de deasupra sarbatorind, in plin post, cu muzica lautareasca data la maxim, nasterea noului copil. si nu mai cumpar decat paine feliata: acum o saptamana am gasit un capat de sfoara intr-o franzela. Mama a ras si mi-a zis in gluma: "Sa te bucuri ca nu era un soarece!". O gluma proasta, fireste.