In ziua de 18 mai 2008, cu prilejul implinirii varstei de 80 de ani, Constantin Ticu Dumitrescu, regretatul presedinte al AFDPR, a lansat la Institutul Cultural Roman o ampla lucrare consacrata luptei impotriva comunismului in tara noastra. Prezent la aceasta manifestare, presedintele Traian Basescu a rostit cuvinte de inalta apreciere pentru lupta de o viata a lui Constantin Ticu Dumitrescu precum si pentru cea a fostilor detinuti politici din Romania.
Au trecut cateva saptamani de la evenimentul din 18 mai si Constantin Ticu Dumitrescu a plecat intru cele vesnice, tara noastra pierzand astfel pe unul dintre patriotii sai de frunte. Imediat dupa decesul lui Ticu Dumitrescu, presedintele Basescu, avand in vedere meritele sale exceptionale de luptator anticomunist, i-a conferit o inalta si binemeritata decoratie de stat.
Fara a minimaliza intru nimic gestul presedintelui, imi pun intrebarea: oare Ticu Dumitrescu n-ar fi meritat sa fie decorat cu prilejul varstei de 80 de ani si a lansarii cartii sale? Ar fi fost un prilej de multumire, cu putin timp inainte de a parasi lumea aceasta, atat pentru omul care si-a consacrat toata viata luptei impotriva asupritorilor tarii cat si pentru toti fostii detinuti politici din Romania.
Metoda acordarii decoratiilor POST MORTEM a devenit in ultimul timp o politica obisnuita, nu numai in cazurile de forta majora cum ar fi decorarea militarilor cazuti la datorie. Consilierii presedintelui precum si alti oficiali care fac propuneri pentru acordarea decoratiilor de stat nu realizeaza oare ca, in felul acesta, in opinia publica se poate induce ideea ca in Romania ti se recunosc meritele numai dupa moarte?
Exista in tara noastra oameni, ce e drept foarte putini, care reprezinta adevarate repere morale, prin lupta si activitatea lor inainte si dupa Revolutie.
Doina Cornea, marea doamna a luptei impotriva dictaturii ceausiste, n-ar merita oare sa fie decorata pentru exceptionalul ei curaj si inteligenta cu care a infruntat represiunea securitatii?
Sau doamna Blandiana si Romulus Rusan, pentru realizarea lor – Memorialul de la Sighet, exceptionala marturie a suferintelor poporului roman din anii terorii comuniste?
Sau Petre Mihai Bacanu si Mihai Creanga, ultimii supravietuitori ai grupului de patru patrioti care, riscandu-si libertatea si viata au editat si difuzat in anul 1988 ziarul anticomunist "Romania"? (Ceilalti doi membri ai grupului, Anton Uncu si Alexandru Chivoiu, plecati intru Domnul, nu mai pot fi decorati decat POST MORTEM).
Sau Aristide Ionescu, fost detinut politic, care, cu exemplara daruire a reusit, impreuna cu alti patrioti sa infiinteze la Pitesti Fundatia Culturala Memoria ce desfasoara de mai multi ani o ampla si eficienta activitate pentru cunoasterea, in tara si strainatate, a inspaimantatorului experiment al "reeducarii prin tortura permanenta".
Opresc aici o enumerare care ar putea sa mai cuprinda si alte personalitati in viata si care au desfasurat o activitate patriotica remarcabila pentru cunoasterea si cinstirea luptei duse in anii 1945 – 1989 impotriva comunismului in tara noastra.
In Marea Britanie, tara in care recunoasterea meritelor deosebite ale cetatenilor functioneaza perfect, decorarea/innobilarea celor care merita recunostinta publica se face in timpul vietii lor. Astfel, reamintesc faptul ca au fost innobilati prim ministrii Margaret Teatcher si Tony Blair dar si numerosi artisti cum ar fi membrii grupului Beatles si chiar un celebru fotbalist al anilor ‘70 – Mathews, iar efectul acestui mod de recompensare este extraordinar. Oficialitatile din tara noastra, care au prerogative in conferirea distinctiilor de stat, sunt datoare sa le foloseasca astfel ca cei care binemerita de la Patrie sa se bucure de recunoastere in timpul vietii lor si nu numai dupa moarte. Astfel, vom fi (daca nu cumva suntem deja) o tara cu o meritocratie POST MORTEM. Si sper ca nu se doreste sa fie asa…
