5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSportPatriciu nu mai este cel mai mare sponsor oficial al PNL

Patriciu nu mai este cel mai mare sponsor oficial al PNL

Omul de afaceri Dinu Patriciu nu a fost, anul trecut, cel mai mare sponsor al PNL, iar fostul presedinte Calin Popescu Tariceanu si actualul sef, Crin Antonescu, nu au donat nici un leu la partid. La fel si baronii PNL, care s-au marginit doar sa-si achite cotizatiile.

Potrivit raportului privind cheltuielile PNL, in 2008 veniturile s-au ridicat la 38,5 milioane lei, dintre care 27,4 milioane au reprezentat donatii, iar 8,56 milioane lei au fost cotizatii. Interesant e faptul ca unii sponsori ai PNL au donat bani si la PSD, si la PDL. Liberalii au mai primit o subventie de la stat de 1,5 milioane lei.

 

Dinu Patriciu a donat 100.000 lei liberalilor, insa au fost persoane mai putin cunoscute, precum Dan Ungureanu si Mihai Dumitrescu, care au donat sume mult mai mari: fiecare cate 200.000 lei. Patriciu nu a dat bani doar la PNL, el fiind si un sponsor puternic al PSD, mai ales in perioada 2004-2005. De asemenea, Lucian Liviu Mazilu a acordat 193.500 lei, Gabriel Pleiasu – 190.000 lei, Alexandru Alexandrescu – 175.000 lei, Maria Cristea – 145.040 lei, Ioan Ghise – 120.000 lei. Fostul presedinte Calin Popescu Tariceanu nu a adus anul trecut decat o contributie reprezentand cotizatia obligatorie, prevazuta in statutul partidului, la bugetul PNL, insemnand 8.890 lei. Actualul sef, Crin Antonescu, a venit, de asemenea, doar cu suma de 9.500 lei, adica doar cotizatia obligatorie.

 

Nici baronii liberali nu s-au intrecut in sponsorizarea partidului, Relu Fenechiu cotizand cu 8.700 lei, Dan Ilie Morega – 10.000 lei, iar Dan Radu Rusanu – 9.000 lei. Au fost totusi unele personalitati devenite peste noapte liberale, care si-au "achizitionat" locul pe listele candidatilor PNL pentru parlamentare, cum ar fi Petre Roman, ce a cotizat 9.000 lei si a donat 120.000 lei, iar Adriana Saftoiu a cotizat 9.400 lei si a donat 56.350 lei. De asemenea, sunt firme care au contribuit nu numai la bugetul PNL, ci si la cele ale PDL si PSD. De exemplu, Alpedor SRL a donat liberalilor 250.000 lei, iar in 2007 PSD-ului – 150.000 lei. SC Iridex Grup Constructii a dat bani la toti: PNL a primit 30.000 lei, PSD – 20.000, alianta PSD-PC – 10.000 lei, iar PC – 30.000 lei. General Concrete a dat PNL 35.000 lei, iar PSD – 150.000 lei, Atlassib le-a donat liberalilor 17.500 lei, iar PSD – 7.000 lei.

Cele mai citite

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă