Nu putem avea cu adevarat si folositor pentru fiinta noastra decat ceea ce creste dinlauntrul nostru: aceasta e bogatia ce nu se trece, nu se vestejeste, pe care nu ti-o poate lua nimeni si pe care o porti intotdeauna cu tine. Fireste, multi nazuim sa ajungem cat mai sus in ierarhii profesionale, sociale etc., insa nu trebuie sa dorim, sa ravnim decat la ceea ce este pe potriva noastra, pe masura puterilor noastre si nu a inchipuirilor. Important e sa fim in stare ca fiinta noastra sa poata urca in viata prin ea insasi, ca in aceste versuri atat de limpezi si de intelepte ale lui E. Rostand (scriitor francez, 1868-1918): "N-am sa ajung pe culme? Se poate, foarte bine / Dar vreau sa urc, atat cat am sa pot, prin mine." Da, nu putem urca cinstit si cu adevarat in viata decat pe treptele scarii dinlauntrul nostru; orice urcus facut prin altii in imprejurari norocoase si adesea necinstite se va sfarsi printr-o rostogolire.
Ca o sustinere, ca o completare a versurilor de mai sus, voi reproduce aceste cuvinte ale lui Balzac, pe care e bine nu numai sa le tinem minte, ci sa le traducem in viata noastra si sa devenim mandri de realizarea lor: "Daca ai dreptul sa fii mandru de ceva, este vorba de puterea castigata prin tine insuti si careia ii esti deopotriva cauza, efect, principiu, rezultat".
Acesta cred ca-i rostul intelept al omului: sa urce spre inaltimi ale vietii pe treptele dinlauntrul fiintei sale!
