Şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din G20 se întâlnesc joi la Londra, pentru o reuniune care îşi propune să găsească soluţii la criza economică mondială, după ce miercuri, protestele din capitala britanică au degenerat, provocând moartea unei persoane, relatează AFP, consultata de Newsin.
Mai multe manifestaţii au avut loc în centrul Londrei, în special în faţa băncii RBS, unde au fost sparte geamuri, şi în faţa Băncii Angliei. Poliţia a arestat mari multe zeci de persoane, iar unul dintre protestatari a decedat, au anunţat serviciile medicale londoneze.
Circumstanţele morţii sale nu au fost elucidate încă. O sursă din poliţie, citată de Reuters, a declarat că probabil bărbatul a decedat din cauza unei probleme medicale, ceea ce nu poate fi confirmat, însă, decât după autopsie.
Mai multe persoane au fost rănite când manifestanţii s-au îngrămădit pentru a trece de barierele de securitate, în apropiere de Banca Angliei, potrivit AFP. Victima a căzut şi şi-a pierdut cunoştinţa, astfel că serviciile medicale au apelat la cele de urgenţă, dar prea târziu.
Liderii reuniţi la G20 îşi vor începe ziua de joi cu un mic dejun de lucru, la 8.30 ora locală (10.30 ora României) şi vor încheia lucrările la 15.30 ora locală (17.30 ora României), când vor dat publicităţii comunicatul final şi vor susţine conferinţe de presă.
Participanţii la această reuniune vor încerca să găsească soluţii la cea mai gravă criză economică după anii '30. Ei urmează să se concentreze pe mai multe aspecte, în primul rând pe dorinţa comună a ţărilor de a face tot posibilul pentru a ieşi din criză şi pe o reformare a reglementării financiare.
Liderii urmează să promită şi o creştere a resurselor instituţiilor financiare, ca FMI, destinate să ajute ţările care întâmpină dificultăţi. Ei vor sublinia şi necesitatea de a nu ceda în faţa tentaţiilor protecţioniste.
Deşi în general astfel de reuniuni internaţionale sunt consensuale, Franţa şi Germania au cerut cu insistenţă rezultate "concrete", de exemplu eliminarea paradisurilor fiscale.
Preşedintele american Barack Obama, care a început la Londra primul său turneu în Europa, a încercat să calmeze miercuri spiritele, afirmând că ţările au "responsabilitatea de a-şi coordona acţiunile şi de a se concentra pe punctele comune, nu pe divergenţele episodice": El a admis că fiecare stat trebuie să decidă în privinţa propriilor planuri de relansare, aşa cum cere Europa, deşi Statele Unite ar fi preferat un angajament general. Obama a subliniat, însă, că ţara sa "nu poate fi singurul motor al creşterii economice" mondiale.
Miercuri, lideri mondiali au participat la numeroase întâlniri bilaterale, încheiate printr-o recepţie organizată de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, urmată de un dineu la Downing Street, reşedinţa premierului Gordon Brown.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro