Zece persoane au murit, iar alte opt sunt date disparute, in urma prabusirii, miercuri, in largul coastelor Scotiei, a unui elicopter care se intorcea de pe o platforma de petrol din Marea Nordului, relateaza Sky News, citata de Mediafax.
Elicopterul tip Super Puma al companiei Bond, care avea la bord 14 pasageri si doi membri ai echipajului, s-a prabusit inainte de ora locala 14.00 (16.00, ora Romaniei), la o distanta de aproximativ 56 kilometri de Aberdeenshire.
Zece cadavre au fost descoperite, iar cautarile continua pentru gasirea celorlalte sase persoane, afirma surse citate de Sky News.
Incidentul are loc dupa aproximativ sase saptamani de la prabusirea in Marea Nordului a unui elicopter de tip Super Puma al companiei Bond, care avea 18 persoane la bord, la 18 februarie.
Cautarile si operatiunile de salvare sunt coordonate de Paza de Coasta din Aberdeen, in operatiunile de salvare fiind, de asemenea, implicate doua elicoptere RAF si o aeronava apartinand patrulei marine Nimrod.
Compania petroliera britanica British Petroleum (BP) a declarat ca elicopterul opera pentru aceasta si se intorcea la baza, venind din directia exploatarii petroliere Miller.
Paza de Coasta a confirmat ca elicopterul este un aparat de tip Super Puma AS 33L Mk II, care este un model anterior celui care s-a prabusit la 18 februarie.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro