Acum este clar: PSD a gresit cand a luat Internele. Conducerea partidului regreta sigur ca a intrat de bunavoie in cercul de interese cotroceniste, in conditiile in care avea liber sa aleaga alt minister in locul MAI. Liderii social-democrati au poftit insa la "Doi si-un sfert" mai mult ca la Finante sau Transporturi, crezand ca, daca vor pune mana pe un serviciu secret, vor da o lovitura lui Traian Basescu si PDL in acest an electoral. Nu s-au gandit nici un moment la riscul aparitiei unor scandaluri instrumentate ca la carte de politicieni dibaci, in masura sa compromita cadre de nadejde puse sa conduca ministerul si, implicit, sa murdareasca si mai mult imaginea unui partid intors la guvernare cu destula greutate. Amintiti-va ca PSD a pierdut doi ministri importanti la primul "foc" tras dintr-o directie cunoscuta acum de toata lumea. Atmosfera creata a fost nociva si cu efecte imediate.
Mai rau de atat nici ca se putea pentru o formatiune politica aflata in pas de defilare. Pe Gabriel Oprea l-au trimis in liziera pesedista, in primul rand, cei care il desemnasera sa preia mandatul de ministru de Interne. Masura a fost generata de sentimente de adversitate si chiar de ura fata de un politician care a fost acuzat ca lucreaza pentru Basescu atat timp cat a fost de acord sa-l numeasca pe Virgil Ardelean la sefia serviciului "Doi si-un sfert". Mircea Geoana si amicul Marian Vanghelie au amplificat scandalul mai mult decat se asteptau partenerii din coalitie, mizand pe faptul ca undeva cineva va intelege, in sfarsit, ca amestecul Cotroceniului in deciziile PSD nu este nepermis. A fost primul semn de slabiciune oferit de o conducere prinsa pe picior gresit, care a dorit sa-si arate muschii intr-un moment cand nu era nevoie de un gest de razbunare. Pur si simplu s-a actionat pe gustul celor care l-au determinat pe Oprea sa scoata "Vulpea" din viziuna pentru a conduce DGIPI.
Geoana si ceilalti lideri i-au facut jocul lui Traian Basescu atat din perspectiva interesului existent pentru un serviciu secret ce trebuie reformat, cat si din punctul de vedere al dorintei de a tine PSD sub presiune prin punerea in dezacord a unor oameni aflati la prezidiu. Nu uitati ca generalul Oprea a primit toate laudele de la presedintele PSD cand a fost nominalizat pentru MAI. Dupa numai cateva zile, a fost fortat sa demisioneze. Aceleasi aprecieri le-a primit si Liviu Dragnea, unul dintre oamenii de baza ai PSD, caruia conducerea social-democratilor i-a organizat o ceremonie de investire ca ministru de Interne aidoma unui sef de stat. Geoana jubila de bucurie, dand asigurari ca de data asta va da Guvernului un om valoros si de mare incredere. Ii canta in struna Marian Vanghelie, devenit intre timp jupan peste doua organizatii judetene de partid si una de sector.
Minunea nu a durat insa nici trei zile, intrucat Dragnea a renuntat la functie dupa prima discutie legata de numele celui care va conduce serviciul "Doi si-un sfert" – Virgil Ardelean demisionand foarte repede dupa plecarea lui Oprea. Partidul a intrat din nou in fibrilatie, asaltul pur verbal al lui Mircea Geoana pierzandu-se in noianul de explicatii si acuzatii greu de inteles. Ce s-a intamplat cu adevarat este mai grav decat cele doua demisii. PSD a fost pus in genunchi chiar din interior, fapt ce a determinat aparitia unor reactii dure venite din tabara ostila oamenilor lui Geoana. Unitatea partidului s-a deteriorat vizibil, liderului pesedist fiindu-i imputat, printre altele, si faptul ca a ales pentru partid un minister greu, imbacsit, cu un serviciu secret periculos in anumite imprejurari. Mai mult, i s-a reprosat ca esecurile de la MAI, ultimul dintre ele fiind traficul de influenta comis de noul sef de la "Doi si-un sfert" numit de actualul ministru Dan Nica, al treilea in mai putin de trei luni, nu au facut altceva decat sa-i favorizeze pe Traian Basescu si PDL intr-un an cand PSD are in plan sa castige alegerile prezidentiale din toamna.
Sigur, se pune problema ca si seful statului are ceva de tras de pe urma celor intamplate recent la Interne. Aschia a sarit prea departe de locul unde a lovit DNA. A cazut pe tarlaua lui Puiu Popoviciu de la Baneasa, despre care gurile rele spun ca ar fi intrat in proprietatea omului de afaceri cu ajutor primit si de la Primaria Capitalei pe vremea cand era primar general actualul presedinte. Apoi tot targul vorbeste de faptul ca Ioana Basescu si-ar fi luat un apartament foarte scump in complexul Baneasa, inclusiv un spatiu pentru biroul personal de avocatura construit de acelasi Popoviciu, in prezent anchetat de procurori. Asta nu ia insa cu nimic din impactul scandalului de la "Doi si-un sfert" aflat in plina evolutie daca luam in calcul si cererea premierului ca Tiberiu Dinu, consulul de la Milano, sa fie rechemat pentru ca si-ar fi depasit atributiile de serviciu.
Prin urmare, PSD nu are cum sa mascheze adevarul ca Dan Nica, audiat intre timp, poarta pacatul ca l-a numit pe Cornel serban in fruntea unui serviciu secret unde s-a vazut ca se fac afaceri prin implicarea unor ofiteri in care PSD a avut incredere. Pentru asta, cineva va fi obligat sa plateasca.