SIF Transilvania a facut un prim pas spre pragul de 5%, desi contravine anumitor reglementari in vigoare.
De la maximele din vara lui 2007 pana in prezent, valoarea a 1% din SIF Transilvania s-a redus de peste 16 ori in echivalent euro, de la 10,92 milioane euro la 671.400 euro.
In urma unei initiative a conducerii SIF Transilvania, menita sa sporeasca atractivitatea actiunilor proprii greu lovite de criza, actionarii societatii au aprobat cu o majoritate covarsitoare (90%) ridicarea pragului maxim de detinere de la 1% la 5%, dar cu mentinerea limitei maxime de vot la 1%. De fapt, este vorba de amendarea unui articol impus de stat in statutul fiecarui SIF – prin care s-a modificat pragul maxim de la 0,1% la 1% – si inlocuirea acestuia cu un articol care prevede limita maxima de 5%. Acesta este doar un prim pas pana la adoptarea definitiva a pragului de 5%, care reprezinta o premiera pentru SIF-uri. Conducerea SIF Transilvania se pregateste pentru o noua runda de procese pentru a-si duce la indeplinire mandatul actionarilor – legiferarea pragului de 5%.
Conducerea SIF Transilvania asteapta astfel avizul negativ din partea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), pe care il va contesta imediat in instanta. "Pe buna dreptate, CNVM va spune ca nu poate sa ne dea aviz favorabil la pragul de 5%. Noi vom contesta in instanta Art. 286 – indice I, din Legea pietei de capital, care s-a adoptat in mod neconstitutional. In trecut, la initiativa ministrului Ionut Popescu, in vacanta parlamentara, guvernul a hotarat, fara sa aiba abilitati in domeniul pietei de capital, sa calce in picioare hotararile actionarilor SIF si sa modifice printr-un ordin pragul de detinere de la 0,1% la 1%. Noi amendam acel articol si introducem altul cu pragul de 5%", a declarat Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania.
"Deoarece aproape 90% din actionarii prezenti au votat ridicarea pragului, eu sunt obligat sa ridic problema neconstitutionalitatii articolului cu pricina. E cale lunga pana limita de 5% va fi legala, dar trebuie luptat. Daca nu apar alte contestatii, probabil ca in trei-patru luni vom avea o solutie definitiva din partea Curtii Constitutionale. Daca aceasta va consemna neconstitutionalitatea Art. 286 – indice I, imediat de a doua zi CNVM va trebui sa-si schimbe avizul din negativ in pozitiv", explica Fercala.
"Vreau sa fac actiunile SIF Transilvania atractive pentru investitorii institutionali. Dupa scaderile din ultima vreme, 1% dintr-un SIF reprezinta o suma derizorie pentru un fond institutional. Un prag de 5% ar fi rezonabil in actualul context", a conchis Fercala.