Fiecare regim isi are tabuurile sale. Cand acestea ajung sa fie incalcate, urmeaza represaliile, de regula drastice. Sub Ceausescu, orice mentiune critica la adresa macabrei sale tiranii era considerata o provocare fatisa, iar autorul ei avea parte de furia calailor dictatorului. In prezent, linia este trasa ori de cate ori o persoana publica indrazneste sa ridice asteptarile electoratului dincolo de o limita considerata tolerabila. Traian Ungureanu (TRU) a aflat asta pe pielea lui atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la europarlamentare pe listele PDL. "Cotidianul" a pus capat colaborarii lor, considerand ca ambitiile sale politice si etica jurnalistica nu pot merge mana in mana. Totusi, Mircea Dinescu a supravietuit pana acum acestei ghilotine, desi se misca liber atat in lumea politica, cat si in cea jurnalistica. Iar decizia lui Emil Hurezeanu de a activa pret de cateva luni in calitate de consultant al premierului Nastase nu l-a impiedicat ulterior sa preia – intru totul indrituit – functii importante in presa scrisa si/sau audiovizuala.
Daca TRU are sau nu dreptate cu impetuoasa sa sustinere a PDL este, desigur, o alta chestiune. In Traian Basescu vede, neindoielnic, locomotiva reformei, desi vagoanele trenului in cauza se dovedesc pline de nonreformisti. Totusi, pe parcursul celor cinci ani, TRU a ramas fidel viziunii sale asupra lui Traian Basescu. Atitudinea nu i-a priit cine stie ce, avand in vedere ca stransoarea mogulilor asupra mass-media a devenit tot mai puternica. Nimeni nu a tipat ca din gura de sarpe atunci cand Dinu Patriciu achizitiona publicatie dupa publicatie, asigurandu-si astfel o platforma ingaduitoare cu dramele care au insotit ascensiunea sa, nimeni nu se revolta sau se sesizeaza cand cel mai bogat om al tarii face, in direct si la o ora de varf, recomandari mai mult sau mai putin voalate privind modul in care ar trebui sa voteze romanii la toamna.
De la raposatul "mare conducator" incoace, gradul maxim de notorietate a revenit constant bosilor si variilor performeri din mass-media, printre care si cei ce se zbat voios intru anihilarea oricarei critici aduse patronului, in special, si a diversitatii de opinie, in general.
Pana acum, Basescu a fost norocos in privinta adversarilor. Iliescu si Tariceanu s-au rezumat deocamdata sa-l descrie ca pe un soi de serif necizelat si artagos, nevrednic sa reprezinte Romania. Ambii ar prefera sa vada la Cotroceni fie un bancher, fie un primar patruns de rectitudine saxona, dar care nu are nimic de comentat despre gravele carente etice care au transformat politica romaneasca intr-un balci permanent. Un sef de stat interesat, mai degraba, in tinerea unui jurnal sau in participari la diversele summituri financiare ar fi, desigur, omul potrivit la locul potrivit pentru oligarhii transpartinici care s-ar putea dedica in voie atat prazii lor, cat si interminabilelor certuri interne.
Pana in prezent, Traian Basescu a sustinut invariabil necesitatea implementarii unui sistem de justitie transparent, pus in slujba tuturor cetatenilor tarii. A fost ferm in privinta alinierii la politicile SUA – si asta, intr-o perioada in care destui lideri oportunisti din Europa se aratau dispusi sa vada in Rusia intruchiparea democratiei in schimbul catorva firimituri lucrative scurse de la masa Kremlinului. TRU si subsemnatul avem pareri diferite cu privire la Barack Obama si a capacitatii acestuia de a induce renasterea democratiei americane si relansarea SUA ca forta progresista globala. Dar daca presedintele Obama se va dovedi macar la fel de darz in privinta politicilor sale precum Traian Basescu pe tema justitiei, nu vad de ce nu ar putea ajunge unul dintre presedintii de vaza din istoria SUA.
Exista un pericol real ca politicile din Romania sa fie reduse, in curand, la branduri vide – complet golite de continut prin intermediul abililor consultanti de imagine, aflati pe statele de plata ale patronilor media chipurile pe post de jurnalisti, analisti etc. Actualmente, mesajul unanim este cat se poate de limpede: odata inlaturat Basescu, vine si vremea reconcilierii. Iar in acest cadru general, Ungureanu conturba prin militantismul si pasionalitatea sa. Elocventa sa este una periculoasa, iar cunoasterea sa atat a politicului autohton – plin cu tunuri, smenuri etc. –, cat si a celui occidental, in care prevaleaza totusi standarde politice mai ridicate, reprezinta o alta amenintare. A ajuns desconsiderat de multi dintre cei ce odinioara apartineau aceluiasi cor al reformatorilor, dar care intre timp s-au reorientat catre castiguri la bursa sau din afaceri imobiliare, reactionand acum de-a dreptul nevricos la vederea cuiva inca preocupat de imperativul schimbarilor politice.
Romania a intrat intr-o era a postdemocratiei in care destui isi vor plati cu varf si indesat timiditatea si/sau retinerea. Ungureanu a fost si ramane un spirit liber, de la care ma astept sa-i spuna presedintelui pe sleau tot ceea ce ii displace in materie de demersuri politice – ca, de exemplu, noile proiecte de Cod Civil, Penal, plus procedurile de rigoare elaborate sub tutela lui Predoiu. Tine, pana la urma, strict de PDL in ce masura va sti sa faca uz de capacitatile si de energia lui TRU. Deocamdata, intrarea sa in politica pare una dintre putinele vesti bune care mi-au parvenit din Romania in decursul acestui inceput de an.
