Unii oameni au crezut ca prin alegerea lui Barack Obama roata se va intoarce definitiv pentru America. Fiindca asta nu s-a intamplat nici dupa un pachet stimulativ imens, nici dupa prezentarea unui nou program de rezolvare a problemei fundamentale imobiliare si nici dupa o serie de planuri de stabilizare a sistemului financiar, unii au inceput chiar sa dea vina pe Obama si echipa sa.
Obama a mostenit insa o economie in cadere libera si nu ar fi putut intoarce lucrurile in scurta perioada de la preluarea mandatului. Presedintele Bush parea ca un cerb surprins de farurile unei masini pe sosea – paralizat, incapabil de vreo miscare – cu mai multe luni inainte de a pleca din functie. Este o usurare ca SUA au in sfarsit un presedinte care poate actiona, iar ceea ce a facut deja va face o diferenta majora.
Din nefericire, ceea ce face nu e suficient. Pachetul stimulativ pare urias – peste 2% din PIB pe an –, dar o treime din valoarea sa se scurge in reduceri de impozite. Iar pentru ca americanii se confrunta cu un munte de datorii, un somaj in rapida crestere (avand pe deasupra cel mai prost sistem de asigurari de somaj din toate tarile industrializate) si o scadere a preturilor activelor, este foarte probabil ca ei sa economiseasca o mare parte din reducerea din impozite.
Aproape jumatate din stimulente abia contrabalanseaza efectul de contractare produs de reducerile de cheltuieli la nivelul celor 50 de state americane obligate sa mentina un echilibru bugetar. Acum cateva luni, deficitul lor total era estimat la 150 miliarde de dolari; suma ar trebui sa fie astazi mult mai mare – si, intr-adevar, doar California are un deficit de 40 miliarde de dolari.
Economiile la nivel de gospodarie incep in sfarsit sa creasca, ceea ce e bine pentru sanatatea financiara a familiilor, dar dezastruos pentru cresterea economica. Intre timp, se prabusesc si investitiile, si exportul. Stabilizatorii automati ai Americii – sistemul progresiv de impozitare, forta sistemului de asigurari sociale – au fost puternic subreziti, dar vor induce macar un oarecare efect stimulativ, pe masura ce deficitul fiscal asteptat creste rapid pana aproape de 10% din PIB.
Pe scurt, pachetul stimulativ va intari economia americana, dar probabil ca nu este suficient pentru a restabili o crestere robusta. Vesti proaste deci si pentru restul lumii, pentru ca o revenire economica globala se bazeaza pe o economie americana puternica.
Programul general de recuperare al Administratiei Obama esueaza insa nu prin pachetul stimulativ propriu-zis, ci prin eforturile de a resuscita pietele financiare. Esecurile americane ofera invataminte importante altor tari care se confrunta sau se vor confrunta cu tot mai multe probleme in sistemul bancar:
– Amanarea restructurarii sistemului bancar costa mult, atat in termeni de sume alocate salvarii bancilor, cat si de costuri generale pentru economie.
– Guvernelor nu le place sa-si asume costul integral al problemelor, asa ca dau sistemului bancar exact cat ii trebuie pentru a supravietui, dar nu suficient de mult pentru a-si recapata fortele.
– Increderea are o importanta fundamentala, dar ea trebuie sa se sprijine pe baze solide. Politicile nu trebuie sa se bazeze pe prezumtia ca imprumuturile date nu sunt in general toxice si ca discernamantul economic al liderilor pietelor financiare si al autoritatilor de reglementare va fi validat o data ce increderea se va restabili.
– Ne putem astepta ca bancherii sa actioneze in interes propriu, pe baza de stimulente financiare. Asemenea stimulente perverse au alimentat asumarea unor riscuri excesive, iar bancile aflate in prag de colaps, dar prea mari ca sa se prabuseasca, isi vor asuma si mai multe riscuri. stiind ca guvernul va rezolva la nevoie problemele, bancile vor amana rezolvarea ipotecilor si vor plati miliarde sub forma de bonusuri si dividende.
– Socializarea pierderilor si privatizarea castigurilor sunt mai ingrijoratoare decat consecintele nationalizarii bancilor. Contribuabilii americani fac o afacere din ce in ce mai proasta. In prima runda a infuziilor financiare, pentru fiecare dolar platit au primit inapoi doar 67 de centi sub forma de active (aproape sigur si aceasta cota este supraevaluata, activele pierzand repede din valoare). Dar in programele recente se estimeaza ca americanii vor capata 25 de centi sau chiar mai putin pentru fiecare dolar platit. Conditiile proaste de rentabilitate inseamna o datorie nationala mare in viitor. Unul dintre motivele pentru care s-ar putea sa avem parte de conditii atat de proaste este ca, daca am primi o valoare justa la dolarul investit, am fi fost pana acum actionar dominant la cel putin una dintre bancile majore.
– Nu confundati salvarea bancherilor si actionarilor cu cea a bancilor. America si-ar fi putut salva bancile, dar i-a facut scapati pe bancheri, taxandu-i cu mult mai putin decat a cheltuit statul.
– Strategia economica de tip "trickle-down" nu functioneaza aproape niciodata. Ploaia de bani cu care au fost cadorisite bancile nu a ajutat proprietarii de case: numarul de ipoteci dizolvate continua sa creasca. Poate ca a lasa AIG sa se scufunde ar fi creat probleme unor actori importanti ai sistemului economic, dar rezolvarea acestor probleme ar fi fost mai benefica decat a acorda 150 miliarde de dolari si a spera ca macar o parte din bani sa ajunga unde trebuie.
– Lipsa de transparenta a adus sistemul financiar american intr-o situatie problematica. Lipsa de transparenta nu-l va scoate de acolo. Administratia Obama promite sa preia pierderile pentru a convinge fondurile de hedging si alti investitori privati sa cumpere activele toxice ale bancilor. Dar asta nu va stabili "pretul pietei", asa cum afirma administratia. Daca guvernul preia pierderile, preturile vor fi distorsionate. Bancile au inregistrat deja pierderi, iar castigurile lor trebuie acum sa apara pe banii contribuabilului. A aduce la bord fondurile de hedging ca terte parti, vor creste doar costurile.
– Mai bine sa ne uitam in viitor decat in trecut – adica sa avem in vedere reducerea riscurilor unor noi imprumuturi si sa ne asiguram ca fondurile vor crea noi capacitati de creditare. Ce am pierdut e bine pierdut. Ca referinta: daca o banca primeste 700 miliarde de dolari, la o expunere de 10 la 1 ar fi putut finanta credite cu o valoare de sapte trilioane de dolari.
Era ideii ca ceva se poate crea din nimic ar trebui sa se fi incheiat. Reactiile mioape ale politicienilor – care spera sa scape cu un compromis ce implica o suma atat de mica incat sa-l multumeasca pe contribuabil, dar atat de mare incat sa multumeasca si bancile – vor prelungi problema. Ne paste un impas. Este nevoie de mai multi bani, dar americanii nu mai au chef sa-i puna la bataie – cel putin nu in conditiile pe care le-au vazut pana acum. Fantana banilor ar putea seca, la fel si legendarul optimism si speranta Americii.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
