Agendele liderilor de partid abunda, zilele acestea, in varii activitati. Unii par a fi mai inspirati in demersuri si retorica, altii – mai putin. Mircea Geoana ramane preocupat de consolidarea pozitiei sale in partid, asa ca, deocamdata, continua sa se alieze cu cei mai influenti baroni locali si sa neutralizeze personaje de forta precum Miron Mitrea, considerate de-acum dispensabile.
Calin Popescu Tariceanu se zbate de zor pentru a se mentine in fruntea PNL, partid care doreste manifest sa scape din stransoarea sa. Chiar daca va supravietui asediului intrepidului Crin Antonescu, autoritatea sa va fi una considerabil diminuata. Destui "grei" politici il percep, intre timp, ca pe un personaj inutil, avand in vedere ca Traian Basescu este departe de a mai parea nemesisul celor ce doresc perpetuarea politicii la nivel de club al celor bogati si bine conectati.
La alegerile generale din noiembrie, Tariceanu a trebuit sa lupte din greu, respectiv sa se retraga in provincie pentru a mai cuceri un fotoliu de parlamentar, iar intransigenta ulterior demonstrata cu ocazia celor cateva runde de negocieri purtate in vederea potentialei coalizari cu PDL a enervat in special liberalii deja aclimatizati cu avantajele variilor functii importante detinute. Spre deosebire de liderul lor, multi dintre ei nu dispun de afaceri personale lucrative carora sa li se poata dedica in voie. In plus, este limpede ca liberalii s-au saturat de aroganta sa, constientizand ca seful de partid prefera subordonati dependenti de favorurile sale – de genul Bogdan Olteanu sau Renate Weber. Entuziasmul general fata de ideea lansarii acestui personaj rezervat si egoist pe post de candidat prezidential a ramas, in consecinta, minim, in timp ce nici alternativa unui asa-zis "independent" capabil sa-i faca fata lui Basescu nu a gasit pana acum prea multi adepti.
Momentul este deosebit de fast pentru Crin Antonescu, asupra caruia liberalii isi pot proiecta de-acum sperantele si ambitiile. Nu are un trecut dubios, nu poarta cravate stridente, nu dispune de rude notorii. Potrivit afirmatiilor lui Tariceanu, principalul atu al contracandidatului s-ar rezuma la abilitatea acestuia de comunicare – fostul premier insinuand astfel ca Antonescu ar apartine, de fapt, categoriei "musca" aferente tagmei politicienilor. Talentul in cauza este insa unul notabil, chiar esential intr-o perioada in care se impune urgent refacerea legaturilor dintre elita politica si societate, ajunse extrem de polarizate. Antonescu, desi dezinvolt fata de specificul oligarhic al politicii autohtone, a reusit totusi sa-si creioneze o imagine de politician receptiv, ba chiar afabil. Iar in prezentele vremuri de criza imaginea conteaza enorm.
Cetatenii sunt confruntati cu o situatie economica dificila, cu vesti proaste si prognoze sumbre, drept care orice politician aparent capabil sa le inteleaga cat de cat calvarul devine net preferabil unuia care a perceput politica doar ca pe o extensie a sferei afacerilor sale private. De pe bancile opozitiei, liberalii dispun de o sansa dubla: Pot exploata inabilitatea fatisa a coalitiei de a proteja, fie si partial, cetatenii de efectele furtunii economico-financiare ce se abate asupra lor si mai pot diminua intrucatva intensitatea amintirilor populatiei legate de guvernarea lamentabila a lui Popescu Tariceanu. Guvernul sau ar fi putut pregati tara pentru vremurile grele ce se anuntau inca de la inceputul toamnei trecute, ar fi putut lua unele masuri intru sustinerea economiei nationale, ar fi putut crea de mult o administratie capabila sa acceseze si sa absoarba fondurile structurale alocate Romaniei pentru proiecte de infrastructura sau de atragere a noilor industrii. Dar efectele guvernarii sale s-au dovedit, cum bine stim, dezastruoase.
Din punctul de vedere al imaginii sau macar al aparentelor, PNL are sansa sa aduca din nou a partid "normal" daca delegatii sai vor avea taria sa-i spuna lui Tariceanu verde-n fata ca ar fi cazul sa se dedice intru totul afacerilor sale cu masini. Ar fi o adevarata ironie a sortii daca liberalii vor decide sa se distanteze inclusiv de anumite criterii informale care si-au pus pana acum amprenta pe viata interioara a partidului, in timp ce acelasi morb pare a infesta din ce in ce mai mult PDL. Fitecum, vremurile sunt mult prea grele pentru a pierde timp cu dezbateri futile si needificatoare asupra oportunitatii potentialei candidaturi a mezinei presedintelui pentru Parlamentul European. Dezgroparea principiului dinastic taman de catre partidul care se dorea principala formatiune reformatoare a tarii nu face decat sa vina in sprijinul afirmatiilor unor moguli ca Patriciu sau Vantu, care sustineau, recent, ca statul ar duce-o mult mai bine sub conducerea oamenilor de afaceri.
Alina Mungiu-Pippidi a fost cea care i-a dat presedintelui sfatul optim: PDL ar face bine sa-si selecteze candidatii in baza criteriului meritocratic, nu a celui biologic. Daca Elena Basescu va decide sa se retraga intr-o maniera prudent-eleganta, si-ar demonstra, involuntar, si sagacitatea – atribut de certa viitoare utilitate atat pentru propria cariera, cat si pentru partidul in slujba caruia s-a pus.
