Ministerul transporturilor si Infrastructurii a semnat cu asocierea Systra-Arep Ville-EC Harrris Project-Louis Berger un contract de aproape 800 mii de euro pentru imbunatatirea sigurantei traficului feroviar in Romania. Obiectivele contractului constau in pregatirea unui pachet de masuri care sa aiba drept rezultat imbunatatirea sigurantei traficului feroviar privind analiza trecerilor la nivel, a detectorilor de osie supraincalzita, cauze si solutii alternative (inclusiv proiectare preliminara), analiza studiilor de fezabilitate privind inlocuirea sistemelor de centralizare electromecanica. Termenul de finalizare a proiectului este 30 noiembrie 2009.
"Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a semnat cu asocierea formata din Systra SA-Arep Ville-EC Harrris Project SRL-Louis Berger SAS contractul aferent lotului 2 pentru proiectul «Asistenta tehnica pentru imbunatatirea sigurantei traficului pe caile ferate romane», finantat prin Programul PHARE 2006", se arata intr-un comunicat transmis ieri de minister.
Valoarea contractului este de 799.200 euro fara TVA, reprezentand 75% fonduri nerambursabile PHARE si 25% cofinantare asigurata de la bugetul de stat. Beneficiara proiectului este Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA.