3.3 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSportMeci de foc la Ploiești. Universitatea Craiova a cucerit Cupa României

Meci de foc la Ploiești. Universitatea Craiova a cucerit Cupa României

Universitatea Craiova a câştigat din nou Cupa României la fotbal, după ce a învins-o, la Ploiești, pe Astra Giurgiu, în seara zilei de sâmbătă, 22 mai 2021.

Meciul a necesitat prelungiri și s-a încheiat cu scorul de 3-2 (1-1, 1-1).

Acesta a fost primul meci de fotbal cu spectatori în tribune din România după debutul pandemiei, jucându-se cu  25 la sută din capacitate ocupată pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești – respectiv cu 3.700 de spectatori pe scaune.

Sâmbătă seară, Universitatea a deschis scorul prin Andrei Ivan. Astra a egalat prin Valerică Găman, dintr-un penalty, după un fault comis de Marius Constantin. Se pare că faultul s-ar fi comis în afara careului, ceea ce înseamnă că lovitura de penalty a fost acordată eronat.

În prelungiri, Astra a marcat prin Yann Boe-Kane. Universitatea a egalat prin Dan Nistor, iar în final tot Dan Nistor a înscris golul victoriei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernul francez e gata să cadă. Extrema dreaptă și stângă au depus moțiuni de cenzură

Guvernul francez se află la un pas de prăbușire, după ce partidele de extremă dreapta și stânga au depus luni moțiuni de cenzură împotriva...

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă