Cercetatorii americani au pus la punct o noua metoda de vaccinare, care permite imunizarea imediata a organismului impotriva unei game variate de boli, potrivit unui studiu recent publicat in revista de specialitate Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) si citat de Mediafax.
Aceasta noua metoda de vaccinare ar putea fi folosita pentru a obtine o protectie instantanee a organismului uman impotriva diverselor maladii provocate de virusuri, bacterii, toxine sau chiar impotriva celulelor canceroase, potrivit autorilor studiului.
Cercetatorii au injectat soarecilor niste substante chimice concepute pentru a declansa o reactie imunitara generalizata. Ei au pus la punct, totodata, si alte molecule care au capacitatea de a recunoaste celule specifice. Odata injectate, aceste molecule se combina cu anticorpii gazdei, pentru a forma alti anticorpi, care au capacitatea de a ataca tintele programate.
"Avantajul acestei metode este ca ofera posibilitatea de a avea niste anticorpi conceputi si pregatiti sa actioneze chiar in momentul injectarii vaccinului sau al administrarii unei pastile-vaccin pe cale orala", a declarat Carlos Barbas, autorul studiului, cercetator la Scripps Research Institute, unul dintre cele mai mari centre private de cercetari biomedicale din lume.
Acest mecanism functioneaza indiferent de tinta: o celula canceroasa, virusul gripei sau bacilul antrax, pe care soldatii sau populatia civila ar putea sa-l contracteze in timpul unor atacuri bioteroriste, a precizat Carlos Barbas. In timpul acestor teste, organismul soarecilor tratati cu vaccinul ce contine molecule programate a lansat un atac imunitar imediat impotriva celulelor canceroase, fenomenul conducand la o reducere importanta a ritmului de crestere a tumorilor.
Aceasta a fost pentru prima oara cand un astfel de vaccin, denumit "covalent", a fost testat cu succes pe animale. De obicei, anticorpii nu se combina cu substantele chimice, au explicat autorii studiului. Cercetarile au fost efectuate in ultimii ani asupra anticorpilor monoclonali programati chimic, care apartin unei noi clase de substante medicale. In prezent, concernul american Pfizer efectueaza trei teste clinice pentru a verifica eficacitatea terapeutica a acestui nou tip de terapie, impotriva cancerului si a diabetului.