O statistica ce ne-a fost des repetata este confirmata de datele Institutului National de Statistica. Cei patru ani ai guvernarii Tariceanu au adus o crestere substantiala a salariilor: daca in 2004 salariul mediu nominal net pe economie fusese de aproape 6 milioane de lei vechi, valoarea aceluiasi indicator, in 2008, a inregistrat 1.282 RON (adica aproape 13 milioane de lei vechi). In aceeasi perioada (decembrie 2004-decembrie 2008), indicele preturilor de consum a crescut cu 29%. Asta inseamna ca puterea de cumparare a unui salariu de la sfarsitul perioadei era cu 2/3 mai mare decat cea de la inceput. Nu a fost chiar o dublare a salariului real (cum scria in afisele electorale), dar, oricum, a fost o crestere substantiala si fara precedent in perioada postcomunista. O evolutie si mai spectaculoasa au avut-o veniturile pensionarilor: pensia medie lunara de asigurari sociale de stat a crescut de la 2,5 milioane lei vechi (noiembrie 2004) la 681 RON (noiembrie 2008).
La acest indicator chiar s-a inregistrat o dublare in termeni reali (dupa corectia cu indicele preturilor). Asadar, indubitabil, cresterea economica din ultimii patru ani s-a resimtit pozitiv in veniturile oamenilor. La aceasta senzatie de "mai bine" a contribuit si facilitarea accesului la credite de consum, care le-a permis oamenilor sa cumpere chiar mai mult decat castigau.
Cu toate acestea, datele aceluiasi INS arata ca rata saraciei (adica ponderea, in totalul populatiei, a persoanelor din gospodariile al caror venit disponibil pe adult-echivalent este inferior pragului saraciei) a crescut intre 2004 si 2007 (datele pentru 2008 nu sunt inca publicate) de la 17,9 la 18,5%. Cea mai accentuata crestere a acestei rate s-a inregistrat in randul persoanelor de 65 de ani si peste (de la 16,6 la 19,4%). Cu alte cuvinte, un batran din cinci traieste astazi sub pragul saraciei.
Cum este posibila coexistenta celor doua fenomene – cresterea veniturilor si a saraciei? Ei bine, misterul se explica prin notiunea de MEDIE, care este influentata mai ales de valorile extreme. Daca un om castiga 50 si altul 150, media este 100; daca numai cel cu 150 isi dubleaza venitul, media devine 175; daca si-l dubleaza cel cu 50, media creste la numai 125. Asadar, evolutia spectaculoasa a salariilor si a pensiilor medii s-a realizat mai ales prin cresterea accentuata a celor mai mari. De altfel, un alt indicator prezentat de INS ne confirma ipoteza: este vorba despre inegalitatile in distributia veniturilor, masurate prin raportul dintre cele mai mari 20% din venituri si cele mai mici 20% din venituri (cu alte cuvinte, dintre cei cu venituri foarte mari si cei cu venituri foarte mici). Ei bine, acest raport a crescut an de an, de la 4,8 (in 2004) la 5,1 (in 2007). Ca sa fim drepti, trebuie spus ca valoarea acestui indicator crescuse si in timpul guvernarii social-democrate.
S-ar putea ca datele pentru 2008 sa fie ceva mai bune (datorita majorarilor de pensii). Situatia saraciei din Romania are insa toate sansele sa se acutizeze in conditiile actualei crize economice. Amenintarea principala nu ar proveni din stagnarea veniturilor (deci, scaderea acestora in termeni reali, ca efect al inflatiei) si nici macar dintr-o posibila diminuare a unora dintre salarii – fenomen deja prezent in multe firme particulare. Celalalt aspect al crizei – reducerea numarului locurilor de munca – constituie factorul principal care ar putea face familiile afectate sa se prabuseasca sub pragul saraciei. In conditiile profundei crize economice pe care o traversam, sansele unui somer de a-si gasi un nou loc de munca sunt minime.
Daca in timpul campaniei electorale am apreciat presiunile pentru majorarea salariilor si a pensiilor drept simple exercitii de captare a bunavointei electoratului, astazi ele sunt de-a dreptul periculoase, similare cu gestul unui chirurg care ar periclita succesul unei operatii prin efortul de a obtine o cicatrice mai redusa in dimensiuni. Nu trebuie sa fii expert in finante pentru a intelege ca un buget de criza ar trebui sa directioneze toate resursele (oricum, diminuate) spre mentinerea locurilor de munca existente si crearea unora noi, care sa le inlocuiasca pe cele inevitabil de pierdut.