13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialIoan Becali, pentru ultima oara in "Romania libera"

Ioan Becali, pentru ultima oara in „Romania libera”

Fotbalul romanesc a ajuns intr-un moment in care injuraturile, acuzatiile, scuipatii, anchetele si DNA-ul au luat locul jucatorilor, antrenorilor… JOCULUI. Trebuie facut ceva pentru ca lucrurile sa reintre in normalitate.

Daca nu l-as fi cunoscut pe Emanuel Terzian, "Manolo", moderatorul postului de televiziune sport.ro, poate ca m-as fi gandit de zece ori inainte de a lua decizia de a comenta incidentul in care a fost implicat cu Ioan Becali. Cum insa sunt ani de zile in care ne-am tot "lovit" pe la meciuri, conferinte de presa, cantonamente, deplasari cu echipa nationala sau formatii de club si am reusit cat de cat sa ne cunoastem, fara a avea pretentia ca suntem prieteni, ci doar amici, imi este clar faptul ca Manolo nu merita asa ceva, iar vina conflictului ii apartine in totalitate ex-impresarului. Nici nu e greu sa ajungi la o asemenea concluzie, caci Ioan Becali are o intreaga istorie in spate privind agresarea – verbala – a ziaristilor, pornind de la "te fac de la brau in jos" si incheind cu "nespalatii" care lucreaza cu pixul sau microfonul.
Nu voi gresi spunand ca Becali a incalcat legea, asta e treaba DNA-ului, care ancheteaza cazul transferurilor. In opinia mea, de cele mai multe ori, el a ocolit legea si a profitat de "portitele" ei in folos personal. Manolo se mira, in emisiunea respectiva, de faptul ca Mitea si Codrea au plecat de la Dinamo pe aproape zero lei, zero bani, dar prin mijlocirea lui Ioan Becali. Asa este, dar Becali, impresar fiind, nu avea cum sa faca toate aceste "artificii" decat daca beneficia de mijlocirea, chiar de ajutorul direct al conducatorilor clubului Dinamo, grupare care s-a descotorosit de fotbalisti fara a cere bani sau in schimbul unei sume simbolice. Deci tirul acuzatiilor ar trebui indreptat mai degraba spre Dinamo decat spre Becali, care nu a facut altceva decat sa profite de o situatie.
Comentariile pe acest subiect sunt foarte lungi, dar ele nu fac subiectul acestui material. Revenind la locul de unde am plecat si recunoscand ca, de fapt, noi, ziaristii, am fost cei care i-am ridicat la rang de personaje principale pe acesti oameni care acum, crezandu-se stapanii lumii, arunca cu noroi si scuipati in stanga si in dreapta, "Romania libera" vrea sa faca reparatia necesara si sa inceapa, prin Ioan Becali, o actiune de curatare a lumii fotbalului, cel putin asa cum se oglindeste ea in paginile ziarului nostru. In consecinta, incepand de azi, Ioan Becali nu va mai reprezenta un subiect de presa pentru ziarul nostru, in nici o ipostaza, iar numele sau va mai aparea in publicatia noastra numai in cazul in care acesta va face obiectul unei comunicari oficiale.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă