Inainte de Revolutie, ne distram la televizor doar de Revelion. Cate o sceneta vazuta in noaptea dintre ani era povestita si raspovestita pana la revelionul urmator. Era un umor benign, asa cum erau si textele de muzica usoara si tot ceea ce insemna distractie cu voie de la stapanire. Dupa 1990, a venit Divertis si a renascut un umor politic, angajat, revolutionar daca vreti, care isi batea joc de "dusman" cu patetismul cu care Constantin Tanase interpretat de Toma Caragiu se lupta cu legionarii si nazistii intr-un film celebru. Era in acelasi timp un umor pentru intelectuali, ceva mai rafinat, adica exact pentru clasa sociala cea mai oropsita pe vremuri, care-si cerea acum drepturile la suprematie. Paralel, insa, in underground, coceau proiecte mult mai banoase, pentru tot poporul care, dupa cateva luni de perplexitate, urma sa revina la vechile obiceiuri. Adica la distractie inocenta, groasa, cea pe care o gusta si o inteleg cei mai multi dintre noi.
Proiectul Vacanta Mare era cunoscut de catre studenti, la inceput, dar notorietatea grupului a explodat de cand a fost cumparat de PRO TV. Ironia sortii face ca Divertis sa aterizeze la Antena, adica in curtea unuia dintre caii de bataie preferati ai grupului din zilele lui de glorie: fost potentat din umbra, actual patron la vedere, motanul Felix. Moartea celor doua varfuri de lance ale umorului TV, produs pe banda rulanta, era previzibila. Televiziunea are nevoie, pentru a supravietui, de foarte multa energie. Dar, dupa 2000, s-a intamplat ceva important: televiziunea a inceput sa livreze ea insasi material pentru fabricarea de umor, mult mai mult – chiar daca nu neaparat consistent – decat politicul. Vacanta Mare se prinsese de acest potential inca de pe vremea televiziunii unice, atunci cand Mugur Mihaescu il imita pe regretatul Iosif Sava. Dar n-a continuat pe aceasta linie.
Imitarea vedetelor TV a fost gaselnita ultimului succes in umorul de televiziune, grupul Mondenii. La el voiam sa ajung. Mondenii fac bascalie numai si numai de continut TV. Nu politica – poate doar marginal – si nici umor rural, ci strict bataie de joc la adresa lucrurilor pretins serioase de la televizor. De la Becali – stors pana la fibra de emisiunile de stiri – la surorile Indiggo, fiicele lui Grid Modorcea, Mondenii propun telespectatorului o parodie a tot ceea ce vede el in regim de entertainment de inima albastra. Spre deosebire de grupurile de umor ale anilor ‘90, a crescut ponderea sexului feminin. Nu intamplator: majoritatea vedetelor sunt femei, spre deosebire de politica, unde sexul frumos e cantitate neglijabila. Dar altceva e remarcabil la Mondenii: impunerea umorului in circuit inchis: televiziunea cuprinde astazi toata realitatea noastra publica.
Oamenii se mai inteleg intre ei doar pentru ca orizontul lor comun de cunoastere e mentinut de stiri, de tabloide, de prezenta unor figuri familiare in afara carora nu exista decat indivizi izolati. Inclusiv politicienii care, de-acum, si-au pierdut bruma de identitate pe care o mai aveau. Sunt sau clovni, sau nu mai exista.
