» In lipsa unei programe scolare de profil, cativa specialisti s-au gandit sa popularizeze istoria orasului.
Pentru ca istoria Bistritei nu se preda in manuale, iar orasul duce lipsa de ghizi competenti care sa le prezinte turistilor valorile arhitecturale ale vechiului targ satesc, Forumul Asociatiilor Medievale din Bistrita a dezvoltat o serie de conferinte pe aceasta tema. In absenta unei programe scolare care sa includa si predarea sistematica a istoriei locale, in scolile bistritene, initiativa forumului medieval bistritean vine sa suplineasca aceasta lacuna, in educatia tineretului, in primul rand. Conferintele vor fi sustinute cu o periodicitate de doua saptamani si vor acoperi istoria Bistritei, din perioada premergatoare colonizarii acestui spatiu de catre sasi si pana in epoca contemporana. Demersul este in masura sa genereze aprofundarea cercetarii istoriei acestui oras, sistematizarea si publicarea rezultatelor, pentru a fi accesibile publicului larg.
In acest context, organizatorii vor invita sa conferentieze la Bistrita personalitati si cercetatori in domeniu, pentru a intregi zestrea stiintifica a istoriografiei locale. "Cei care trec prin Bistrita, romani sau straini, nu au nici o sansa sa cunoasta cu adevarat orasul. Istoria bistritenilor nu se gaseste nici in manuale si elevii nu au dimensiunea valorica a cetatii. Vrem ca tinerii, membri ai asociatiei sa devina fiecare cate un mic ghid al orasului, sa le poata prezenta turistilor frumusetile Bistritei, istoria ei, despre care nu se gaseste nimic in manuale", a declarat cantautorul Florin Sasarman, presedintele Asociatiei Culturale Bistrita Medievala. Prima colonizare a zonei de catre sasi a avut loc in anul 1206, cand a fost intemeiata localitatea Nösen, regiunea din jur fiind denumita Nösnerland.
IMPORTANTA
Bistrita a fost un important centru comercial medieval, fiind una din cele 7 cetati ale Transilvaniei (Siebenbürgen). Dupa 1944 populatia germana (saseasca) a orasului a fost deportata in Rusia. De acolo. sasii au preferat sa emigreze in Germania sau in Austria. Putini s-au intors pe meleagurile natale. Dintre cei intorsi, cei mai multi au emigrat dupa anul 1989. A doua intalnire din seria de conferinte "Bistrita – istorie, arta si cultura" se va desfasura vineri la Muzeului Judetean Bistrita-Nasaud si are ca tema "Colonizarea spatiului bistritean de catre sasi". Ea va fi sustinuta de dr. Corneliu Gaiu, cercetator in cadrul sectiei Istorie, a Complexului Muzeal Judetean.