Academia Civica, in eforturile ei de-a recupera tot ce inseamna istorie recenta si a nu lasa nimic cotropit de uitare, a lansat colectia "Ora de istorie" titlu semnificativ, care se adreseaza tuturor acelora pentru care istoria nu e ceva vetust si tot ce s-a intamplat de la razboi incoace reprezinta un prilej de meditatie.
Suntem traumatizati fiindca si istoria a fost dura cu noi. De aceea primul titlu al colectiei realizat de Romulus Rusan sse ocupa chiar de recensamantul populatiei intemnitate in perioada 1945-1989, precum si o cronologie a represiunii comuniste. Acolo unde este cronologie este si geografie, adica trebuie sa avem in fata o harta a gulagului romanesc, cu toate centrele sale de detentie si de suferinta. Un alt titlu din aceeasi colectie se refera la cronologia razboiului rece, evenimente, institutii, mentalitati, modul in care Romania s-a raportat la aceasta perioada care a durat peste 40 de ani.
Ne vom ocupa astazi de al treilea titlu din colectie apartinand unuia din cei mai avizati cunoscatori ai gulagului, medicul Nicu Ionita, cel care a fost inchis la Pitesti pe vremea sinistrului experiment. Cartea sa "Psihotrauma de detentie si urmarile ei" intra in suita acelor lucrari lucide document, care ne infatiseaza suferinta fara nici o nota patetica. Am ales din carte un fragment elocvent privitor la relatia dintre victima si calau. Autorul, gratie unei priviri filosofice, intelege si ne ajuta si pe noi sa integem ca mai nenorociti erau tortionarii fiindca ei plonjau intr-un abis al culpei care, spre deosebire de suferinta fizica a victimelor, era mult mai adanc si cu consecinte imprevzibile.
Caderea in necunoscut a tortionarilor
"In camera 1 subsol a inchisorii Pitesti traiam in lumea paradoxului. Tragedia nu era a noastra, a victimelor, ci a lor, a celor care ne torturau. In urma schingiuirilor salbatice la care eram supusi, noi ne alegeam cu capetele sparte, cu ochii umflati, cu coastele si oasele membrelor rupte, dar drama lor interioara, disperarea lor, spaima lor provocata de caderea libera in necunoscut era mult mai mare. Ei traiau in mod constient drama lui Lucifer care cazand din starea de gratie, din gloria lui initiala, face eforturi disperate de a antrena dupa sine pe cei mai multi si, daca s-ar putea, chiar pe toti, pentru a-i dovedi creatorului ca el, Lucifer, are dreptate si mai ales pentru a-si demonstra siesi validitatea demersului sau.
Aici in camera 1 subsol noi, victimele, reprezentam o provocare, incapatanarea noastra de a nu ceda declansa o criza de agresivitate iesita din comun. Noi eram un reper la care colegii mei se raportau mereu, eram oglinda in care ei isi vedeau chipurile deformate, eram paradisul din care ei se expatriasera, eram obstacolul de netrecut pentru linistea lor. Eram de asemenea o piedica in calea salvarii lor si de aceea se napusteau asupra noastra si ne torturau in mod bestial ca sa cedam si noi odata, pentru ca sa nu mai existe nimeni care sa poata ridica un deget acuzator asupra lor.
Patogeneza psihotraumelor este complexa si are la baza o experienta traumatica in care a fost antrenata fiinta umana. Secolul xx a pus la dispozitia istoriei un nou model antiuman de existenta sociala care a schimbat radical structura statala a popoarelor cazute sub blestem comunist si a modificat profund structura psihologica a fiintei umane. Romania ocupata de sovietici, ajutati de agentura comunista autohtona si de un mare numar de colaboratori ( in special intelectuali de valoare) a fost supusa mai bine de jumatate de secol unor presiuni extreme, inscriind una din cele mai negre pagini din istorie…
Traumatizatul politic, victima a regimului comunist, a fost exponentul constiintei nationale, angajat in lupta pentru apararea drepturilor si libertatilor conationalilor sai: dreptul la libertatea cuvantului, opiniei si asocierii, dreptul de-a-si hotari singur soarta, de-a-si exercita in mod nestingherit credinta si de a trai conform propriilor convingeri si propriului ideal de viata. Traumatizatul politic s-a angajat fara rezerve in lupta pentru apararea mostenirii culturale, a traditiei, cutumelor si limbii strabune si pentru pastarea nealterata a valorilor morale care definesc natiunea romana. Odata cu asumarea riscurilor, a actionat cu hotarare pentru pastrarea integritatii si independentei poporului roman si impotriva masurilor sistematice de deznationalizare si de subminare a economiei si de jefuire a avutiei nationale. El s-a angajat intr-o actiune responsabila, in apararea patriotismului material si spiritual al poporului roman, ceea ce de fapt si de drept ar fi trebuit sa faca statul roman. Asadar, detinutii politici s-au substituit statului si au actionat in locul lui.
Acest stat are acum obligatia restituirii juridice si morale si a recunoasterii sacrificiului si demnitatii acestor luptatori pentru eternitatea Romaniei. Traumatizarea politica constituie o problema sociala extrem de grava, pentru ca cei care sufera reprezinta valorile unui sistem social istoric constituit. Persecutarea si traumatizarea lor urmareste lichidarea sistemului social respectiv. Detinutul politic este constient de faptul ca el face istorie – istoria timpului sau – in numele inaintasilor lui, care s-au jertfit ca sa-i asigure lui o viata libera si demna si in numele urmasilor lui, care ar trebui sa beneficieze de libertate si bunastare.
Detinutul politic a acordat si acorda, in ciuda constrangerilor la care a fost si este supus, un sens experientei traumatice pe care a trait-o. O considera o situatie reprezentativa pentru societatea romaneasca de astazi si valorizeaza suferinta sa ca forma de raspuns la raul organizat care ameninta fiinta umana in general si societatea din care face parte in particular."
