Romania nu mai este in situatie de urgenta energetica, iar importurile de gaze rusesti au fost reluate prin statiile de la Mediesul Aurit si Isaccea 2. Daca inainte de declansarea crizei gazului Romania importa prin aceste doua statii 7,2 milioane metri cubi, ieri cantitatea de gaze intrate dinspre Rusia era de doar 3 milioane metri cubi, cu 58,3% mai putin.
"In cursul diminetii de azi (miercuri – n.n.), importul de gaze din Rusia a fost reluat, in tara intrand 3 milioane metri cubi pe zi, din care 1,4 milioane prin Mediesul Aurit si 1,6 milioane prin Isaccea", a precizat Adriean Videanu, ministrul Economiei, care a adaugat ca, "din pacate, nu sunt solicitari de repornire din partea industriei".
In perioada in care importul de gaze a fost suspendat, Romania a folosit 40.000 tone de pacura de la Petrom, cea mai mare parte fiind consumata de CET-uri.
Videanu a mentionat ca Romania mai are rezerve in depozite de 1,87 miliarde metri cubi de gaz, la un consum zilnic de 48-49 milioane metri cubi, iar inlocuirea gazelor cu combustibili alternativi nu a produs nici un fel de pierderi in sistem. Autoritatile au ridicat instituirea situatiei de urgenta, in urma reluarii importurilor de gaze din Rusia.