» Sub titlul "Solidari cu Romania", la Muzeul National de Istorie a fost vernisata ieri o expozitie poloneza de fotografie cu imagini din zilele care au urmat rasturnarii regimului comunist.
» Fotografiile au fost realizate de catre Jan Kolodzijski, un jurnalist si activist al Solidaritatii, care a venit pe 29 decembrie 1989 in Romania, insotind un transport de ajutoare.
» Expozitia este secondata de un album care strange o parte din fotografiile realizate de jurnalist, scos sub egida Institutului Polonez din Bucuresti.
In deschiderea expozitiei, jaroslav Godun, directorul Institutului Polonez din Bucuresti, a vorbit despre simpatia enorma a polonezilor pentru romani in zilele zbuciumate ale evenimentelor din ’89: "Spre Romania s-au dus nu doar ajutoare umanitare, ci si peste 2.000 de litri de sange, iar editia din 23 decembrie a Gazetei Wyborcza a cuprins zece titluri referitoare la Romania".
In acest context de puternica empatie (cu atat mai sustinuta cu cat Polonia insasi traversa un timp revolutionar), un grup de cinci tineri (Robert Kaminski, Josef Kowalewski, Przemyslaw Walewski, Maurycy Klopocki si jurnalistul-activist al Solidaritatii Jan Kolodzijski) au decis sa transporte ei insisi ajutoarele umanitare adunate in Poznan. Insa, nu uita sa precizeze organizatorii, "scopul acestei expozitii nu este prezentarea exhaustiva a ajutorului acordat de Polonia", ci o incercare de a privi niste zile puternic mitizate (30 ianuarie-prima saptamana de dupa Anul Nou) prin ochii mai detasati ai unor straini.
Expozitia de la Muzeul National de Istorie cuprinde o parte din fotografiile realizate de unul dintre participantii la "expeditie" (Jan Kolodziejski), insotite de scurte comentarii, precum si un album cartonat de peste 200 de pagini, scos sub egida Institutului Polonez (si costand 55 de zloti, cum scrie pe coperta). Albumul, in special, arata cam 90’s, cu genul acela de fotografii "underground", facute sa arate "trashy" prin contraste sugerand o pelicula deteriorata de timp (verzui sau maro in loc de alb-negru), prin printarea inscriptiilor de pe ziduri direct pe fotografie, folosind caracterele graffiti-urilor stangace de pe zidurile acelor zile fierbinti. Fotografiile sunt prezentate in ordinea realizarii lor – fotografii cu Ambasada Romana din Varsovia, de al carei gard sunt prinse cruci si bannere primitive, improvizate din cearsafuri sau hartie (in spiritul acelor timpuri revolutionare), altele de la Ambasada Poloniei din Bucuresti, in care se distinge chipul barbos si neobisnuit de tanar al lui Andrei Plesu, tinand un discurs ad-hoc.
Participantii la expeditie viziteaza toate locurile fierbinti ale Revolutiei: Casa Poporului, sediul CC (unde pelicula surprinde prinderea unui terorist cu basca ceausista si palton jerpelit de om al muncii), televiziune, cimitir, iar in Timisoara – casa pastorului Lazslo Tokes. Prezenta soldatilor tineri, adevarat simbol al acelor zile, este recurenta in fotografii. Imaginile alb-negru accentueaza impresia de oras dezolant, cenusiu, a Bucurestiului – oameni imbracati in haine saracacioase (printre care se reliefeaza sclipirea cate unei haine de nutrie sau de vulpe polara), cladiri afumate, Casa Poporului, despre care comentatorul afirma, citand legendele urbane care proliferau incredibil in acele zile: "Sub cladire se mai gasesc inca zece niveluri, iar sub ele, buncarul atomic neterminat al lui Ceausescu".
De cele mai multe ori retinut si obiectiv, comentatorul devine uneori poet, incercand sa capteze "adevarul" acelor zile: "Lumanari aprinse, cruci, flori, cateodata ceva scris. Am avut impresia ca moartea, prezenta de obicei in spatiul public doar in cimitire, a iesit in strada". Cei care au fost martorii acelor zile isi aduc aminte de multitudinea de cruci, lumanari, coroane, prezente peste tot in Bucuresti. In aceeasi serie de fotografii, o multime sunt dedicate inscriptiilor de pe ziduri sau pietre funerare: "Manifestand pasnic pentru Romania libera, a fost ucisa de tiranii clanului ceau" (numele e lasat neterminat pentru ca nu mai incapea pe scandura funerara). Impresionante sunt imaginile din cimitir: in una dintre ele, un clopot spanzura de un fel de batator de covoare, sub care sta o batranica ce pare ca vrea sa se aplece spre un steag implantat in zapada murdara.
In alta, un barbat sta ghemuit si aprinde o lumanare langa un bradulet cam naparlit, de crengile caruia cineva a prins cu sarma foi cu rugaciuni si poze cu sfinti.
La televiziune, comentatorul observa ca "atmosfera de lucru aduce aminte de anii de nastere ai Solidaritatii". O fotografie il surprinde pe Gheorghe Marinescu intr-o pauza, tragand dintr-o tigara si privind in gol, cu o fata obosita, cazuta. O multime din fotografii sunt selectate din cele facute la televiziune, poate si pentru ca echipa polonezilor si-a facut aici Revelionul. Ultima sectiune a expozitiei este dedicata Timisoarei, unde polonezii viziteaza casa pastorului Lazlo Tokes, "care atunci se ascundea, temandu-se de propria viata" – citat din album.
Albumul are o multime de greseli de exprimare, unele (imi pare rau s-o spun) hilare, contrastand neplacut cu gravitatea temei. Din fericire, in expozitia de la MNIR, ele au fost corectate.
Aici, in aceasta sectiune, am gasit poate cea mai frumoasa fotografie a proiectului: una cu doi copii, care, desi imbracati foarte saracacios, nu sunt in mod evident aurolaci sau genul din familii asistate – unul sta in picioare si priveste la celalalt care, ghemuit, aprinde lumanarile lasate pe jos.
Cel care sta in picioare are o caciulita de pe care motul a disparut, trasa pana pe ochi, iar mainile nu i se vad pentru ca haina de doc are maneci prea lungi. De sub haina de iarna iese o pereche de pantaloni de trening care sunt bagati intr-o pereche de cizme de cauciuc cu marginea de panza alba suflecata. Doar lumanarile de pe jos sugereaza ca undeva prin preajma a avut loc o revolutie – restul vorbeste despre o lume sfasietor de saraca.
