Cu putina vreme inainte de aderarea tarii la UE dezbateam, intr-un cadru amical, impreuna cu Cristian Ghinea capacitatea acestei entitati postnationale de influentare a Romaniei intr-un mod cu adevarat progresist si modernizator. Bineinteles ca eu am fost cel care a preferat rolul scepticului, pledand pentru aderarea Romaniei in conditiile efectuarii acestui pas cu ochii larg deschisi. Una dintre temerile mele legate de UE ramane faptul ca entitatea inca se prezinta dominata de interesele economice si politice ale unor membri-cheie, in special Franta si Germania – care vor manevra, probabil, si pe viitor prevederile si cutumele comunitare astfel incat natiunile de la periferia Uniunii vor iesi, vrand-nevrand, in pierdere.
Este bine stiut ca una dintre aceste tari, Republica Ceha, detine in prezent presedintia rotativa a UE. Recent, domnul Ghinea a criticat in paginile acestui cotidian atitudinea UE fata de aceasta tara si "posturile jenante" in care fost pusa pana acum – referindu-se la demersurile presedintelui francez Sarkozy cu privire la criza din Fasia Gaza, menite a promova o initiativa franceza in numele UE si, implicit, a marginaliza Praga intr-un rastimp in care s-ar cuveni sa fie principala voce a Consiliului European. Domnul Ghinea a mai atras atentia asupra unui incident deplorabil petrecut luna trecuta la Castelul Praga, in cadrul caruia Daniel Cohn-Bendit, ex-revolutionar de la Paris si actual europarlamentar al Verzilor germani, i-a imputat presedintelui ceh, Vaclav Klaus, lipsa sa de entuziasm fata de Tratatul de la Lisabona, franco-germanul comportandu-se aidoma unui emisar al unui superimperiu punand la punct un vasal obscur.
Ce nu a mai mentionat domnul Ghinea este prezenta lui Hans-Gert Pöttering in cadrul acestui incident. Aspectul denota ca actualul presedinte al Parlamentului European si fostul sef al Dreptei Europene, recte al Partidului Popular European, a aprobat, fie si tacit, actiunea si retorica lui "Daniel cel Rosu".
Este cel putin ingrijorator ca un important conservator german si un ex-revolutionar de notorietate au ajuns sa impartaseasca pareri si atitudini comune atunci cand se pune problema intimidarii unui membru mai nou al Uniunii. Nu doar ei, ci multi alti brokeri ai puterii europene au o profunda suspiciune la adresa punctelor de vedere nationale, devenind impacienti ori de cate ori suveranitatea populara produce rezultate considerate un impediment in calea realizarii dezideratului de integrare politica a Europei.
Atitudinea in cauza a fost demonstrata din plin cu ocazia reactiei drastice a principalilor lideri europeni si oficiali ai UE la adresa Irlandei dupa respingerea Tratatului de la Lisabona de catre cetatenii acestei tari. Omul de afaceri Declan Ganley – irlandezul care a condus campania impotriva Tratatului si a infiintat partidul Libertas, dorit a fi unul supraregional – isi propusese, de fapt, sa protejeze interesele cetatenilor de rand atat impotriva vastei birocratii a Bruxelles-ului, cat si impotriva stransorii Frantei si a Germaniei. Din acest motiv, cercurile UE s-au grabit sa-l diabolizeze, prezentandu-l drept un soi de interlop ale carui legaturi de afaceri cu SUA trebuie ca probeaza caracterul sau de nimic. Iata deci ca establishmentul european strange randurile grabnic oricand se pune problema disiparii unei cat de mici parti a puterii sale, fie si atunci cand s-ar scurge catre insasi baza ei.
Ganley a aspirat la o democratizare a UE, la reformarea ei partiala, dar nicidecum la destramarea ei. Este si in interesul noilor state membre ale Uniunii sa poata pretinde entitatii o transparenta cat mai mare. Fostele state comuniste care au aderat intre 2004 si 2007 ar trebui sa fi luat nota cu destula neliniste de tonul la care a recurs presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pe parcursul crizei gazului: cuvintele cele mai dure au fost adresate Ucrainei, desi exista suficiente semne ca la originea disputei se afla preponderent intransigenta Gazpromului, recte a Kremlinului. O atitudine similara a presedintelui CE o putem observa si in cazul crizei din Gaza. Declaratiile sale se concentreaza asupra numarului de victime in randurile civililor, survenite ca urmare a reactiei Israelului dupa luni de zile de atacuri ale Hamas.
UE, laolalta cu postul ei tv, Euronews, prefera sa minimalizeze teroarea impusa in Gaza chiar de organizatia Hamas prin intermediul tacticii ei de amplasare a civililor in zone fierbinti, trecand cu vederea scopul declarat al organizatiei – cel al distrugerii complete a statului evreu. Avand in vedere asemenea stimuli directi sau indirecti, nu-i de mirare ca antisemitismul revine in forta in Europa Occidentala, impulsionat, de aceasta data, de Stanga radicala.
Impactul UE asupra istoriei noastre contemporane slabeste pe zi ce trece, dat fiind ca prin insusi modul ei de gestionare a problemelor aceasta se dovedeste incapabila a sustine si reprezenta cu adevarat valori fundamentale precum libertatea si democratia. Incet, dar sigur, aceste valori au ajuns uitate – concomitent cu adoptarea unei metode infinit mai lesnicioase, cea a strutului, desi in cele mai multe dintre situatiile de conflict agresorul si victima sunt relativ usor de distins. Acele tari care au aflat pe pielea lor ca Rusia este capabila de mult mai mult decat de o simpla inchidere a robinetului de gaz ar trebui sa actioneze, de-acum, concertat in vederea autoapararii lor si, totodata, a proteguirii integritatii europene – anume printr-un veto raspicat fata de un nou mandat al lui Barroso in fruntea Comisiei Europene.
