12.5 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialLa Costesti a existat ordin de tragere

La Costesti a existat ordin de tragere

Fostul prefect de gorj pantelemon Manta a declarat, ieri, ca la mineriada din 1999 a existat un ordin de a se trage in mineri. In cele din urma, ordinul nu a mai fost pus in aplicare.
La zece ani de la mineriada din 1999, minerii din Valea Jiului nu mai vor astfel de evenimente, iar liderii lor spera sa obtina ce doresc doar pe calea dialogului. Chiar daca lucrurile in Valea Jiului s-au schimbat considerabil, evenimentele de la Costesti sunt inca vii in amintirea localnicilor, sindicalistilor si a oficialilor. Desi toata lumea este de parere ca minerii au fost manipulati, atat de fostul presedinte al LSMVJ Miron Cozma, cat si de unii reprezentanti ai partidelor politice, unii sindicalisti cred ca si acum astfel de evenimente s-ar putea repeta, chiar daca la scara mai mica, pentru ca si numarul angajatilor CNH s-a diminuat considerabil.

 

"Sunt convins ca minerii au fost manipulati grosolan atunci si nu se va afla niciodata adevarul. Din pacate, evenimentele de atunci se pot repeta oricand, pentru ca minerii mai pot fi folositi ca masa de manevra", a declarat presedintele Uniunii Sindicale Mine si Energie Valea Jiului, Adrian Jurca, care la acea vreme era sef sector Investitii la EM Livezeni, dar nu a participat la mineriada. In schimb, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacatas, spera ca niciodata sa nu se mai intample asemenea evenimente, deoarece cea mai buna cale de negociere este cea a dialogului. "In anul 2009, nu mai poti vorbi de anumite miscari de protest de amploare cum s-a intamplat in anii trecuti. Nu putem sterge cu buretele si istoria nu se poate schimba, cu toate ca minerii poate nu sunt atat de vinovati in ceea ce priveste acele miscari de protest din anii precedenti, cum alte persoane sunt vinovate.

 

Nu doresc sa se mai intample astfel de evenimente pentru ca suntem stigmatizati si avem o pata pe obrazul nostru pe care nu stiu daca o vom sterge vreodata, decat prin lobby si alte actiuni pe care le facem la ora actuala", a declarat Lacatas.
Nici reprezentantii administratiei CNH nu uita evenimentele din anul 1999, dar sunt convinsi ca minerii au fost manipulati. "Spre deosebire de 1999, cand negocierea se facea in strada, sub presiunea maselor, acum negocierile se fac in jurul mesei rotunde, de o parte si de alta administratie si sindicate, iar rezultatele sunt net superioare in ceea ce priveste dialogul si comunicarea. Evenimentele din 1999 sunt doar o trista amintire, care, sincer, mi-as dori sa nu se mai repete. Sub presiunea acelor zile, pot chiar sa spun ca ne domina un cosmar", a declarat si directorul responsabil cu securitatea miniera din CNH, Petru Dragoescu.

» Inchidere
Mineriada din ianuarie 1999 a avut drept laitmotiv inchiderea minelor Barbateni si Dalja, perspectiva care lasa sute de oameni pe drumuri. Dupa confruntari sangeroase intre mineri si fortele de ordine, a fost incheiat un pact cunoscut sub numele de "Pacea de la Cozia".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă