» La Vaslui, atunci cand mergi in mediul rural si vezi pe podeaua caselor o serie de covorase impletite manual, primul gand care-ti vine in minte este legat de saracia locurilor. Departe de agitatia urbana, de mochetele si covoarele orasenilor, satenii din Vaslui tin la traditie, la mestesugurile transmise din mama in fiica de sute de ani. Sute de razboaie de tesut lucreaza din greu in satele vasluiene in aceasta perioada a iernii, iar batranele se gandesc la turistii straini care ar trebui sa vina sa le cumpere produsele. Majoritatea au invatat sa impleteasca covorase din bucati de materiale diverse, tolice, in care au pus toata magia locurilor in care au aparut.
In timp ce in tara sunt considerate un simbol al saraciei, in strainatate covorasele impletite moldovenesti, din tot felul de bucati de panza, fara modele de plante si animale, realizate cu mult greu in timpul iernii, sunt apreciate ca obiecte de mare pret. Este vorba despre banalele tolice de coade – asa cum li se spune in dulcea limba moldoveneasca traditionalelor covoare din gospodariile vasluiene. Tolicele sunt un mod de viata in toate satele vasluiene, fiind intalnite in majoritatea caselor batranesti, o dovada a ingeniozitatii si a talentului mainilor de taran. Multi batrani stiu ca tolicele lor se vand bine la straini, ca obiecte de artizanat. Unii mai spera ca vor vedea pe ulite puhoaie de turisti, plini de euro, care sa le cumpere munca de o viata. Altii, cum este cazul Elenei Cojocaru, din satul Balesti, nu cred ca vor mai apuca ziua in care vor vinde cateva tolice unui turist strain.
Efect al saraciei
Tolicele de coade sunt privite de romani ca un simbol al saraciei. Acestea au invadat gospodariile vasluiene la finele celui de-al doilea razboi mondial, cand saracia s-a facut simtita in toate satele din zona. Tolicele vasluiene sunt o replica mai saraca a covoarelor de lana tesute la razboi, care erau mandria si bogatia oricarei case taranesti, dar, totodata, reprezinta dovada spiritului creativ al taranului din toate timpurile. Om al pamantului, dibaci atat la manuirea plugului si a sapei, cat si la framantatul painii, taranul vasluian a gasit intotdeauna o cale de a-si asigura cele necesare traiului de zi cu zi. Femeile din mediul rural, cele pe care cade greul gospodariei la tara, au invatat ca trebuie sa faca totul pentru binele membrilor familiei, fie ca vorbim de framantatul si coacerea painii, de pregatirea bucatelor sau de realizarea unor covoare traditionale, obicei transmis din mama in fiica.
Mainile trudite, pline de crapaturi si satule de munca, au facut sa prinda viata, de la generatie la generatie, o magie a culorilor si a formelor unica in lume. Fiecare covor de lana tesut la arhaicul, de-acum, razboi este o lume vie, care canta pamantul si cerul, cu tot belsugul lor de frumuseti. si tolicele vasluiene nu se abat deloc de la regula. Mai mult, comparativ cu scoartele de lana, o arta populara care prindea viata in conditii de viata mai "relaxate", valoarea tolicelor este sporita de modul cum au aparut, adica din nevoie. Neavand posibilitati sa-si procure materialele necesare pentru a tese covoare de lana, dar trebuind sa-si acopere podeaua, tarancile vasluiene au inceput sa aleaga diferite bucati de material si sa le lege intre ele. Astfel au aparut tolicele, care insa nu sunt tesute alandala.
Rigorile artei populare si-au spus si aici cuvantul, desi tolicele sunt sarace in motive populare, din cauza imposibilitatii de a imbina, sub forma de animale si flori, bucatelele de carpa din care sunt confectionate. Tolicele sunt tesute in poduri, rod al eforturilor tarancilor de a alege si de a sorta pe culori resturile de materiale, pe care le teseau, apoi, la suveica. Daca nu abunda in simboluri, tolicele abunda in culori, urmand fidel acea lege nescrisa care sta la baza intregii arte traditionale a tesutului: contrastul, rezultat al unei veselii de culoare (azuriu, galben, trandafiriu, brun si verde).
Mochete "de-a gata"
Elena Cojocaru, din satul Balesti, are 73 de ani si o casa plina de covoare de lana, picheri (covoare din material supraelastic) si tolice, toate tesute de mana ei. Ea spune ca, in urma cu 40-50 de ani, covoarele de lana se faceau cu greu. Pana si tolicele erau dificil de realizat, intrucat se gaseau foarte greu bucati de materiale. "Cine nu avea covoare pe pereti nu era femeie gospodina. Pai cum sa stai asa, cu peretii si podelele goale? Noi asa am apucat, din mosi-stramosi, sa avem covoare pe jos si pe pereti. Casa e mai frumoasa invelita", spune batrana. Numai cei saraci, paria satului, nu aveau nici macar toale-n casa, adauga ea. Mama a patru copii, ea isi aminteste cum, in tinerete, mergea si la prasit, si la seceris, avea curtea plina de pasari si animale, dar si timp pentru razboiul de tesut: "Nu stiu cum le duceam pe toate, maica. Da’ la tinerete poti face de toate.
Tineretul din ziua de azi… la nimic nu se pricepe. Daca le spui ceva, una-doua sar cu gura: «Da’, ce, bre, acu’ mai sunt timpurile matale?». Lor nu le mai plac covoarele tesute, isi cumpara mochete de-a gata. Le tin si eu, aici. Dupa moartea mea, sa faca ce-or vrea cu ele, da’ pana atunci, eu le pastrez… ca numai eu stiu cat am muncit la ele", spune femeia. Batrana nu mai are razboiul de tesut. L-a dat unei nurori, poate ca ea va dori sa teasa, sa nu se piarda cu totul mestesugul. Dar daca ar veni turisti straini si la Balesti, altfel ar sta treaba: mai multe gospodine si-ar da silinta sa invete sa teasa si covoare, si tolice, ca sa le vanda strainilor. "Sa dea Dumnezeu sa vina si la mine la poarta un turist din asta, dar nu cred ca mai apuc eu ziua aia", explica batrana, cu ochii pe ulita.
» Fara turisti straini
Specialistii in etnografie si folclor cred ca turistii ar veni in satele vasluiene daca li s-ar asigura minimele conditii. "Tesaturile traditionale romanesti, implicit tolicele de la noi din judet, sunt foarte apreciate peste hotare. Din pacate, la noi in judet, desi la capitolul traditie stam, poate, cel mai bine, fiindca la noi, ca un paradox, saracia a contribuit la conservarea ei, ne lipsesc parghiile necesare pentru a o pune in valoare. Ma refer aici la practicarea turismului rural, care la Vaslui este imposibila, din cauza lipsei conditiilor elementare: drumuri si canalizare. Va dati seama ce multumiti ar fi strainii daca ar putea petrece un concediu intr-o casa taraneasca si sa guste din toate mancarurile si activitatile specifice taranilor: sa guste o branza cu smantana si mamaliguta, sa bea acel vin curat de tara, sa vada chiar si cum se mulge vaca, sa studieze arta traditionala atat de bine reliefata in gospodariile de pe raza judetului nostru.
Ar fi un pas inainte si in ceea ce priveste partea financiara, oamenii avand posibilitatea sa-si rotunjeasca veniturile si sa valorifice produsele specific romanesti, printre care se numara si tolicele si covoarele dupa care strainii se dau in vant. Dar noi nu le puteam oferi conditiile cu care ei sunt obisnuiti. Nu poate veni un francez sau un englez sa stea la noi in casa, sa-l punem sa se spele in lighean si sa-l trimitem la veceu in fundul gradinii", a declarat profesorul Dan Ravaru, folclorist cunoscut.
