12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialTimisoara si Mediasul, cele mai grabite echipe

Timisoara si Mediasul, cele mai grabite echipe

– Banatenii si sibienii se vor reuni astazi pentru returul acestui campionat, unul de la care ambele echipe asteapta foarte mult.

Au mai ramas mai putin de doua luni pana la inceputul returului sezonului 2008-2009, iar reprezentantele Ligii I incep sa isi faca tot mai multe planuri. Pentru inceput, primul pas este reunirea dupa vacanta de sarbatori, iar din acest punct de vedere FC Timisoara, alaturi de Gaz Metan Medias, sunt primele echipe din vestul tarii care isi vor relua pregatirile. Bucur si compania se vor prezenta in jurul orei 14:00 la stadionul "Dan Paltinisanu", acolo unde vor avea un scurt antrenament de reacomodare la efort. Aceasta prima sedinta de pregatire nu va mai avea loc sub comanda lui Dusan Uhrin Jr., ci sub cea a lui Gabi Balint, noul tehnician care vrea sa duca Timisoara in Liga Campionilor.

 

Dupa ce, maine, banatenii vor efectua vizita medicala, acestia se vor pregati timp de o saptamana in tara, dupa care, in perioada 14-27 ianuarie, vor merge in statiunea turca Antalya, pentru un prim stagiu extern bazat exclusiv pe aspectul fizic. De-abia in cel de-al doilea cantonament al iernii, care va avea loc intre 3 si 14 februarie, Timisoara se va axa strict pe tactica si relatiile de joc. Destinatia acestui al doilea cantonament nu este, inca, stiuta, astfel ca nici partidele amicale nu sunt cunoscute. "Unul din cele doua obiective ale echipei, cupa sau campionatul, cred ca se pot realiza. Sper ca lumea sa aiba incredere in mine si sunt convins ca vor veni si performantele", a declarat Balint.

Locul 16 retrogradabil ii arde rau de tot pe cei de la Gaz Metan Medias, astfel ca si elevii pregatiti de Cristian Pustai sunt printre cele mai grabite formatii. Fara opt jucatori din tur, dati afara de catre conducerea sibienilor, Gazul pare ca a inceput anul cu si mai multe probleme decat avea in 2008. Astfel, Pustai trebuie sa dea o lista cu jucatorii doriti presedintelui Emil Cindrea pentru a completa lotul si, in acelasi timp, pentru a veni rezultatele mult asteptate. Din lipsa fondurilor, Mediasul va efectua un singur cantonament in strainatate, in Antalya.

REUNIRE
Gloria Bistrita va fi urmatoarea echipa din Ardeal care va incepe munca in noul an. Elevii pregatiti de Ioan Ovidiu Sabau se vor reuni maine, iar "vampirii albastrii" vor petrece ambele cantonamente in Antalya, statiunea luata cu asalt de catre echipele romanesti in aceasta perioada. Campioana CFR Cluj isi va relua pregatirile abia sambata, iar cel mai asteptat moment va fi anuntul presedintelui Iuliu Muresan, care va face public numele noului antrenor al echipei. Ca si celelalte echipe, CFR-ul va merge tot in Antalya.

Cele mai citite

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă