16.2 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăSportArdelenii au asortat portocaliul cu verde

Ardelenii au asortat portocaliul cu verde

In Transilvania, alegerile uninominale au confirmat tendintele de la alegerile locale. PD-L domina majoritatea colegiilor electorale din aceasta regiune. Exista si judete in care UDMR conduce, fara putinta de tagada.
Este vorba de Harghita, Covasna, Mures, Satu Mare, Bihor si Salaj. PNL a reusit sa obtina rezultate bune in judetele in care si la alegerile locale a reusit sa obtina posturi importante, precum in Bihor. De asemenea, PSD a castigat batalia acolo unde si-a trimis in lupta "greii" din partid, insa a fost intrecut la mare distanta de PD-L.

Asadar, Transilvania ramane principalul bazin electoral al partidelor de dreapta. Acestea, in cifre absolute, au pierdut multi votanti. In fieful PD-L, la Cluj, de pilda, in comparatie cu alegerile locale, PD-L a pierdut 10 procente. Liderii acestui partid dau vina pe faptul ca studentii, care il sustin, cei mai multi dintre ei, pe Emil Boc, nu au putut vota. De asemenea, data alegerilor a fost prost aleasa. In preajma unui sfarsit de saptamana prelungit, multi tineri au preferat sa mearga in vacanta, asa ca acestia nu au mai votat, in timp ce pensionarii s-au prezentat la urne si au votat cu PSD ori cu PNL, spun reprezentantii PD-L.
De asemenea, aceste alegeri au mai distrus un mit. Este vorba de cel al "electoratului disciplinat" de care ar beneficia UDMR. Maghiarii ardeleni s-au mobilizat la fel de putin ca si romanii. Prezenta in competitie a celor catorva independenti sustinuti de PCM va costa UDMR un mandat sau doua in viitorul Parlament.

De asemenea, PSD a demonstrat ca nu a gasit cheia electoratului ardelean si banatean. Singurul reprezentant al asa-zisilor reformisti din Grupul de la Cluj din PSD, fostul negociator-sef cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, a obtinut un rezultat dezastruos. El a fost intrecut de un fost consilier local din Dej, Gheorghe Benea, de la PD-L, dar si de fostul presedinte PNL al Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara.
Scrutinul din 30 noiembrie a dus si la disparitia de pe scena politica a PRM, care mostenise bazinul electoral, odinioara consistent, al PUNR. Dupa dezastrul suferit la alegerile locale, PRM a continuat sa piarda teren. Faptul ca secretarul general al acestui partid, fostul primar din Cluj, Gheorghe Funar, a reusit sa obtina doar 11 la suta din voturile motilor arata placa nationalista despre pericolul ruperii Transilvaniei de Romania nu mai este gustata de alegatori.

O alta premiera care ar putea fi inregistrata ar fi atribuirea unui mandat de deputat, la redistribuire, candidatului PNL din Colegiul Turda, Virgil Pop. Acesta ar putea ajunge in Parlament direct din inchisoare, pentru ca el este arestat preventiv pentru fapte de coruptie, la cererea procurorilor DNA.
Toate cele intamplate au mai aratat un lucru. Candidatii independenti nu au nici o sansa de a intra in Parlament, nici macar daca beneficiaza de sprijinul unor formatiuni de genul PCM. Tocmai de aceea, o serie de candidati au fost nevoiti sa se inroleze sub drapelul unui partid pentru a avea o sansa cat de mica. De pilda, reprezantantul BNS, clujeanul Mircia Giurgiu, care a activat aproape patru ani ca independent si care, la un moment dat, era liderul grupului independentilor din Camera Deputatilor.

 

Mircia Giurgiu a fost nevoit sa se inscrie in PD-L. El a fost foarte aproape sa obtina 50 la suta din sufragii. Daca nu era prins in mecanismul redistribuirii, ar fi ramas pe dinafara Camerei Deputatilor. Din acest punct de vedere, votul uninominal ar putea, in mod paradoxal, sa intareasca disciplina de partid, in loc sa acorde mai multa libertate de miscare parlamentarilor.
Insa cea mai importanta concluzie este aceea ca alegatorii ardeleni au simtit ca politicienii umbla "cu cioara vopsita", cum se spune in popor. si asta pentru ca, prin sistemul de redistribuire si de compensare, prin intermediul caruia un candidat aflat pe locul doi sau trei poate ajunge in Parlament in dauna celui aflat pe locul I este tot un sistem prost. Cazul de la Turda este elocvent, unde, desi a obtinut mai mult de 40 la suta din voturi, consilierul local PD-L Vasile Miclaus ar urma sa stea acasa, la fel ca si consilierul PSD Ucu Faur, aflat pe locul doi, in timp ce liberalul arestat Virgil Pop, de pe locul trei, ar putea primi mandatul din colegiul respectiv.

Unul dintre alegatorii din Floresti a comparat sistemul politic romanesc cu o Dacia 1310, care tot timpul trebui carpita ca sa mearga incet si prost. Uninominalul ar fi, potrivit acestuia, ca niste abtibilduri stralucitoare lipite pe Dacia veche. Omul cu pricina crede ca, in loc sa tot lucram la masina cu pricina, mai bine ar fi fost una noua. In comparatia respectiva, ar fi fost nevoie de un sistem care sa schimbe fundamental regulile jocului. Un alt alegator, din Muntii Apuseni, a comparat sistemul de vot cu munca la coasa. El a spus ca, la cosit, dupa prima zi, raman doar cei vrednici. Motul cu pricina a adaugat ca, din pacate, in politica, raman si cei care nu prea stiu sau nu prea vor sa "coseasca".

Cele mai citite

Firmă de catering care furnizează mâncarea pentru pacienții unui spital, închisă de comisarii de la Protecția Consumatorului

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au descoperit condiții igienice dezastruoase la o firmă de catering din Drobeta-Turnu Severin, responsabilă cu asigurarea meselor pentru peste...

Nicolae Ciucă îi cere Elenei Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și să susțină un proiect veritabil de dreapta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţie, a făcut marţi un apel către contracandidata sa, Elena Lasconi (USR), să se retragă din cursa prezidenţială...

Aurul atinge un maxim istoric, impulsionat de tensiuni geopolitice și măsuri bancare

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric la începutul acestei săptămâni, susținut de o combinație de factori globali, printre care se numără tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă