Macar un singur caz de miner ca isi pierde locul de munca (de unde si declaratii "sub protectia anonimatului"), ceva care sa demonstreze omerta. si acest nefericit caz dovedeste ca se merge prea departe cu aflatul in treaba, cu datul cu parerea, .Durerea este fara margini si la o asemenea tragedie poti doar sa te intrebi de unde a aparut, ca doar nu din senin. Ceasul rau, neglijenta, echipamente precare, deturnare de fonduri? Acum insa toata lumea isi da cu presupusul. Sobrietatea intr-un astfel de caz era de preferat smiorcaielilor. Cum vine asta ca minerii au fost obligati sa lucreze "cu focul in spate"? si nu se poate spune ca salvatorii nu stiau cum sa procedeze. Tocmai se aflasera intr-un concurs de verificare a capacitatii lor de a face fata accidentelor de mina. Nu i-a obligat nimeni sa intre in abataj. Au facut-o din spirit de intr-ajutorare. In abataj minerii nu s-au aflat doar cu un sef de echipa.
Au coborat inginerul-sef cu productia, seful de sector, seful de schimb de sector. Au murit si ei. Unii se intreaba: de ce au intrat? Daca nu intrau, erau acuzati ca-si lasa colegii de izbeliste. Iar daca salvatorii ar fi intrat in subteran dupa 48 de ore, s-ar fi gasit destui sa intrebe: "Ce fac salvatorii de nu intervin?".
Patimile noastre trebuie inlocuite de anchete, de expertize, de incadrari juridice. Printre procurori se afla si unul care a fost inginer miner. Speram ca acestia vor cerceta atent declaratia mediatizata necontenit – "ne obligau sa intram in mina plina de metan", ce inseamna foc endogen si daca se poate lucra in preajma acestuia, daca intr-adevar tehnologia este invechita. Daca au fost musamalizate accidente de munca premergatoare acesteia, pot fi recercetate.
Nevestele au fost mediatizate zile la rand. Compasiunea pentru familii, dar sa iei de bune acuzatiile unor persoane care vorbeau dupa ureche, asta e prea mult. Nimeni nu-i putea obliga pe mineri sa intre intr-un abataj care ardea. Acum sar toti ca minerii nu vor sa vorbeasca. La mijloc ar fi interesele sefilor companiilor, politicienilor, primarilor, trepadusilor. Toata lumea toarna cu acuzatii, dar nimeni nu da un exemplu concret despre destinatia banilor.
Cum se poate musamaliza un accident provocat de explozii de gaz metan? Daca s-ar dovedi acuzatia ca cineva "da cu furtunul la gazometre", atunci asta chiar e o actiune criminala. Greu de crezut, insa. Cine poate face asta in abataj? Un miner, desigur. Fara sa fie vazut? Fara sa-si riste si el viata?
Politica pumnului in gura nu a fost dovedita in nici un fel. Se tot vorbeste de borfasii "cu gulere albe". In epoca privatizarilor si a firmelor-capusa am avut ceva dovezi, dar acum nici macar una. Un asemenea domeniu nu poate functiona fara specialisti. "Borfasii" n-ar fi intrat in subteran alaturi de mineri. si sa speram ca prin conducerile minelor nu se afla fosti fotbalisti sau rugbisti, absolventi ai Institutului din Petrosani, pe unde au trecut doar carnetele lor de note.
Am tot auzit in aceste zile: "Sunt voci", "S-ar putea", "Ar fi avut loc"… Un miner anonim s-a plans unui ortac ce a auzit de la un altul. Un fost lider sindical este si el ambiguu: "Sunt informatii ca au iesit mineri arsi". Un miner ars chiar inainte de acest accident nu se poate ascunde. Este inregistrat la spital, exista foi de observatie. Cum se poate ca minerii sa iasa arsi din abataj si sa fie trimisi inapoi? In asemenea abataje exista si statii telegrizumetrice. Inregistrarile acestora pot fi comparate, analizate.
Daca banii destinati reteh-nologizarii se duc la firmele-capusa trebuie dovedit, de asta avem Curte de Conturi, Politie, Parchet, DNA s.a.m.d. Putem arata cu degetul si spre directori, si spre lideri de sindicat, si spre maistri, dar cu argumente si dovezi.
Pe cosciugele mortilor se cladesc discursuri electorale. Vor sa-si zideasca notorietatea pe cazul unor amarati. Elenei Udrea ii trebuie doar o ora sa "stranga" problemele Vaii Jiului. Poate avea ce cauta sau nu doamna Ritzi la poarta minei, dar a invadat apoi talk-show-urile si tot tragea ca importanta este telegondola. In urma cu vreo trei ani am simtit un fior cand madam Ritzi propunea comemorarea a 20 de ani de la accidentul de la Livezeni (cand au murit 53 de mineri). Ne vorbea atunci de "transformarile structurale" suferite de mineri in 16 ani, "suflul nou" al productiei de huila. Acum a schimbat registrul pentru ca se afla in campanie electorala.
Cu accidentele miniere din China, Rusia, Africa, Ucraina, India aproape ca ne-am obisnuit, dar asemenea tragedii se intampla si in SUA, unde 50.000 de mineri extrag 700 de tone de carbune pe ora, din 1.000 de mine care se bucura de cele mai avansate tehnologii. sase mineri au ramas izolati intr-o mina din Utah dupa ce s-a prabusit un abataj. Trei mineri au murit intr-un accident de mina in Princeton. Altii au fost blocati in subteranul minei Sago (Virginia).
Mineritul nu este scoala de domnisoare. Este plin de risc, avarii, inundatii, focuri, explozii. Multi specialisti cred ca astfel de accidente nu pot fi evitate, cu toate ca au fost introduse si dozatoare electronice de gaze. Pana si presedintele nostru, obisnuit sa tot acuze, s-a intrebat de unde vine tragedia. Nu ne putem apara de caderile de obiecte cosmice, dar accidentele miniere, cele nucleare, incendiile tin de oameni si mai putin de hazard. Ce facem?
Acceptam ca maruntaiele pamantului la 1.000 de metri adancime pot fi imprevizibile? Daca nu mai vrem sa asistam la asemenea drame tulburatoare, sa nu ne mai ascundem in amaraciuni, sa nu inregistram pierderi absurde de vieti omenesti. Poate ar trebui inchise minele daca sunt vulnerabile. Nenorocitei lozinci comuniste "Tarii cat mai mult carbune!" i s-ar putea gasi o alternativa. In multe tari, din cauza accidentelor, se amana proiecte de noi abataje sau se inchid mine. Ce spune o analiza energetica? Daca am mai economisi, daca am introduce energie alternativa, am putea renunta definitiv la minerit.
Asadar, este de asteptat sa vorbeasca cei in cunostinta de cauza, nu cei care isi dau si ei cu parerea despre cele intamplate scormonitorilor adancurilor.
