» Guvernul ar putea suspenda miercuri taxa auto pentru masinile noi. Durata acestei masuri ar putea fi de 3-6 luni.
» Piata auto europeana ar putea scadea cu 20% in 2009.
Puternic afectata de criza financiara, piata auto mondiala a scazut in octombrie cu 16% si numai rezultatele bune din prima parte a anului au facut ca afacerile din primele zece luni sa fie doar cu 2,9% mai mici decat in aceeasi perioada a anului trecut. Soarta gigantilor auto americani General Motors, Ford si Crysler depinde de un ajutor suplimentar de 25 de miliarde de dolari, pe care ar urma sa-l aprobe Congresul. Reprezentantii companiilor auto afectate de criza au solicitat guvernelor adoptarea unor masuri mergand de la acordarea de ajutoare financiare, sustinerea unor credite cu dobanda redusa pentru restructurarea productiei, eliminarea unor taxe etc. Producatorul auto Renault a anuntat o reducere a productiei cu 25% in trimestrul al patrulea din 2008. Directorul comercial al Renault, Patrick Pelata, a estimat ca piata auto europeana va inregistra in 2009 o scadere a vanzarilor de aproximativ 20%.
In Romania, uzina Dacia, parte integranta a grupului Renault, resimte la randu-i efectele crizei, activitatea productiva fiind suspendata pe diferite perioade predeterminate, o noua oprire fiind programata si in perioada 20 noiembrie-7 decembrie. Ieri, in urma unei vizite a presedintelui Traian Basescu la Uzina Dacia Mioveni, au fost propuse ca posibile masuri pentru iesirea din criza actuala, care afecteaza domeniul auto, suspendarea temporara a taxei de prima inmatriculare, continuarea programului "Rabla" si supravegherea mai atenta a inmatricularilor de masini second-hand pentru evitarea unor ilegalitati. Guvernul ar putea decide miercuri sa suspende pentru 3-6 luni taxa de poluare auto perceputa la achizitia de vehicule noi, pentru a limita importurile de masini vechi, a anuntat premierul Calin Popescu Tariceanu.
Dezghetarea pietei interne
"Suspendarea taxei auto pentru masinile noi inseamna totusi ceva, amelioreaza, va conduce la dezghetarea pietei interne, care este acum blocata", a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. Presedintele Traian Basescu a declarat, dupa vizita efectuata la Uzina Dacia Mioveni, ca o masura pentru iesirea din criza actuala, care afecteaza si domeniul auto, ar putea fi suspendarea temporara a taxei de inmatriculare pentru masinile noi dupa modelul Germaniei.
Referitor la o alta masura propusa, si anume continuarea programului national de reinnoire a parcului auto (cunoscut sub numele "Rabla"), Constantin Stroe a precizat ca "ar fi de dorit ca acest program sa poata fi valorificat pe toata durata anului, incepand cu luna ianuarie, si nu asa cum s-a intamplat in acest an, cand programul a demarat in luna mai". Continuarea programului "ar fi in avantajul tuturor, atat al producatorilor, al importatorilor, dar si al clientilor care doresc o masina noua", a mentionat Stroe.
» Ford, la Craiova
Planurile Ford pentru Craiova raman neschimbate. "Vom face ce am promis, in termeni de investitii, de viitoare produse si de lansare a lor la timp, precum si in ceea ce priveste numarul de angajati", a declarat agentiei Mediafax Hans Juergen Fuchs, director de comunicare la Ford Europa. El a aratat ca si Ford Europa este afectata de scaderea pietelor europene, in special in anumite tari din vestul continentului.