”Am discutat cu fiecare instituție în parte. Ministerul de Finanțe a creat cadrul legal în baza căruia să se poată da înainte de Paște acest salariu. Mulți nu și-au manifestat interesul, iar decizia a fost alta de la caz, la caz. Noi ca minister de Finanțe am asigurat cadrul legal. La lista adăugată ieri în Monitorul Oficial nu se mai poate adăuga nimic. Ministerele care vor primi salariul înainte de Paște au contactat directorul general al Direcției Regionale al Finanțelor , iar aces lucru s-a întâmplat și la nivel local. În această plată intră doar salariile, nu și indemnizațiile” , a spus Orlando Teodorovici, la Antena 3.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a semnat ordinul privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii martie 2018. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi functionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Art. 1. — Prin derogare de la prevederile art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorii principali de credite înscrişi în anexă care face parte integrantă din prezentul ordin achită în luna aprilie 2018 salariile aferente lunii martie 2018 la datele stabilite în aceasta.