La nivel european, ponderea celor ce vor să călătorească într-o altă ţară, anul acesta, e şi mai mare: 77%. Datele LuggageHero & All4Travel evidenţiază că, după relaxarea celor mai multe restricţii de călătorie, 37% dintre respondenţii europeni au avut cel puţin o minivacanţă în interiorul ţării de unde provin şi 17% au călătorit deja în exterior.
Românii au fost mult mai dornici de escapade. 59% au călătorit în interiorul ţării, după ridicarea restricţiilor.
Peste trei sferturi dintre europeni încă vor să călătorească în altă ţară, iar 69% să viziteze cel puţin un oraş, iar 31% se vor limita doar la destinaţii în mijlocul naturii. 30% dintre europeni nu vor călători în străinătate vara, din cauza riscului de infectare, iar 17% susţin că oricum nu îşi propuseseră să călătorească în afara ţării vara, independent de pandemie.
“Românii au fost, printre europeni, mult mai dornici de escapade. 59% au călătorit în interiorul ţării, după ridicarea restricţiilor.” studiu LuggageHero & All4Travel
Aproape două treimi dintre europeni sunt mai optimişti privind posibilitatea de a călători în străinătate la toamnă. Cam o treime dintre europeni (38%) au încredere să zboare cu avionul, iar un sfert (24%) spun că nu au de ales, deci vor zbura, chiar dacă nu sunt total încrezători.
Cam un sfert dintre respondenţii europeni (23%) plănuiesc să călătorească folosind maşina personală, pentru mai multă siguranţă în pandemie, iar 39% preferă camerele de hotel în defavoarea închirierilor pe termen scurt (AirBnB, Booking.com etc.), pentru măsurile de igienă specifice pandemiei. Restul au încredere în măsurile luate de administratorii locuinţelor închiriate pe termen scurt.
Ospitalitate
La nivel european, 39% dintre participanţi se consideră mai puţin bineveniţi în alte ţări, în această perioadă, ca urmare a felului în care a acţionat ţara, în combaterea răspândirii infecţiilor.
Britanicii sunt mai aproape de media mondială (56%) a celor ce cred că nu vor fi întâmpinaţi cu acelaşi entuziasm ca în anii trecuţi.
În schimb, românii sunt mai optimişti privind percepţia străinilor (42%). 46% dintre europeni spuneau în martie că vor avea acelaşi buget pentru vacanţe.