În perioada comunistă, în toate țările socialiste au fost duse campanii de instalare a unor monumente care să evoce eroi ai „luptei revoluționare a clasei muncitoare” sau momente istorice ale căror semnificații au fost falsificate în cabinetele propagandei.
După 1990, în fostele țări comuniste au fost abordări diferite în privința acestor monumente.
În Ungaria, în 1993, monumentele comuniste au fost mutate într-un muzeu în aer liber, „Memento Park Museum Budapest”, care are peste 40 de milioane de vizitatori pe an. În Polonia, în mai 2007, Parlamentul a aprobat o lege ce permite autorităților locale să demonteze monumentele și simbolurile care proslăvesc regimurile totalitare, comunismul și fascismul.
În Ucraina, în octombrie 2006, Rada Supremă a aprobat o lege ce interzicea simbolurile sovietice, iar în mai 2007, municipalitatea din Lvov a aprobat demolarea monumentelor bolșevice.
În Lituania, monumentele comuniste au fost scoase din depozite, pentru a fi înființat, ca și în Ungaria, un muzeu al monumentelor de sorginte comunistă. Parcul „Gruto”, pe 20 de hectare, a fost înființat de omul de afaceri Viliumas Malinauskas, căruia statul i-a aprobat concesionarea monumentelor. Așadar, în Ungaria și Lituania aceste monumente comuniste au devenit afaceri, dar în egală măsură au un rol educațional, ilustrând pentru tineri pericolul totalitarismului.
Statuia lui Lenin, greu de doborât
În România, în lipsa unei legi care să desființeze ilustrarea prin monumente expuse în spațiul public a unei istorii mistificate, administrațiile locale nu pot face nimic. Majoritatea monumentelor de sorginte comunistă au căpătat statutul de monumente de for public, sunt protejate de Legea 422 a Monumentelor Istorice și primarii trebuie să le protejeze.
Au fost câteva bătălii câștigate. Statuia lui Lenin, de la Piața Presei, a fost demolată cu greu, pe 3 martie 1990, dar pe fondul demonstrațiilor tinerilor nemulțumiți de mineriada din ianuarie și orientarea pro-perestroika a FSN și a lui Ion Iliescu, dar și după intrarea în greva foamei, până la demolarea statuii, a preotului Sorin Grecu.
Autoritățile păstrau statuia lui Lenin pe soclu, motivând că nu au o macara puternică, pentru a o muta de pe soclu. A fost demolată de Gheorghe Gavrilescu, participant la Revolta de la Brașov, care lucra pe un șantier din București și a venit cu macaraua demolând statuia în două zile.
La Iași, „statuia ostașului sovietic” a fost demontată, iar pe soclu a fost instalată în 2002 o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul. Au dispărut unele monumente care erau într-o flagrantă diferență de mesaj cu schimbările din 1990, dar au mai rămas în marile orașe destule monumente care și la 28 de ani de la ieșirea din comunism slăvesc „eroii luptei clasei muncitoare”.
„Strada Muncii Voluntare“ și elogiul „Naționalizării“
La Galați, a dispărut statuia lui Gheorghiu-Dej, din fața Casei de Cultură, dar au rămas mai multe monumente care evocă bolșevici sau eroi ai răscoalei de la 1907 împotriva „regimului burghezo-moșieresc“. Pe fondul acestei indiferențe, în centrul Galațiului încă mai este o stradă care se numește „strada Muncii Voluntare”. Un monument de sorginte comunistă este şi „Elicea” de pe Faleza Dunării. A fost realizat în 1969, cu prilejul vizitei lui Ceauşescu la Galaţi, în turneul său prin țară pentru aniversarea a 25 de ani de la ceea ce propaganda numea „insurecţia armată de la 23 august”. Activiştii PCR au pus pe soclu o elice care de fapt trebuia dată la topit, pentru că era un rebut al fabricii de elice navale. Au mai adăugat placa pe care scrie „80 de ani de la înfiinţarea Şantierului Naval Galaţi”, preluând astfel şi istoria „Şantierului Naval G. Fernic et Comp”, înfiinţat în 1893. Oricum, în 1948 comuniştii naţionalizaseră şantierul naval şi odată cu şantierul au naţionalizat şi istoria sa.
Statuia muncitorului care a încercat să ucidă un ofițer
În centrul orașului, vizavi de Primărie, se află statuia lui „Spiridon Vrânceanu – muncitor revoluţionar – căzut eroic”, care a fost montată de comuniști în anii ’50 pe soclul pe care până atunci era statuia lui Alexandru Moruzzi, primar al Galațiului între anii 1872 şi 1874. Lângă poarta Institutului de proiectări navale Icepronav Engineering Galați, se află un monument cu arhitectură triumfalistă, care evocă o revoltă a muncitorilor din Port, din iunie 1916, coordonată de Cristu Racovski, trimisul în zona Galați, Brăila, Odessa, a bolșevicilor de la Moscova, care voiau ca prin Racovski să preia controlul Partidului Social Democrat Român (PSDR), implicit al muncitorimii, pentru organizarea unei lovituri de stat. Conform rechizitoriului nr. 939/07.05.1919, a Parchetului Curţii de Apel Galaţi, pe 13 iunie 1916, muncitorii au fost instigați de Racovski, să demostreze pentru ieșirea României din război.
În zona Palatului Navigației oamenii infiltrați de Racovski au atacat militarii. În toiul luptei corp la corp, mai mulţi manifestanţi au tăbărât asupra sublocotenentului Decebal Eliade, iar Spiridon Vrânceanu, muncitor la „Tramvaie”, i-a smuls sabia şi în momentul în care o răsucea în aer pentru a-l lovi pe locotenent, unul dintre soldaţi a tras un foc de revolver asupra lui. Aşa a intrat în istorie Spiridon Vrânceanu, fiind evocat atât pe placa monumentului de lângă Icepronav, dar şi prin bustul instalat în anii ’50 pe soclul statuii primarului Moruzzi, care a fost dată la topit.
Omagiu adus unui bolșevic judecat pentru înaltă trădare
În Portul Galați se află statuia „Docherul”, care evocă un alt erou bolșevic, Gheorghe Stroiciu, care făcea parte din gruparea lui Racovski. Stroiciu fusese docher în port și bucătar pe nava „Împăratul Traian”. Conform Ordonanței nr . 8.114/01.05.1919, a Curții Marțiale a Corpuui 3 Armată, prin care Stroiciu era trimis în judecată pentru înaltă trădare, alături de alt bolșevic (Gh Mușetescu), Racovski l-a numit pe Stroiciu șeful secțiunii PSDR de la Ismail și Chilia. În ianuarie – aprilie 1918, Stroiciu și Mușetescu, coordonați de Racovski, au organizat „Comitetul de guvernare bolșevist românesc” în numele căruia au rechiziționat navele militare românești de la Ismail și Odessa, cu care voiau să bombardeze porturile românești de la Dunăre. Deși Curtea Marțială l-a trimis în judecată pentru înaltă trădare, Stroiciu a devenit „erou”, fiind omagiat prin statuia „Docherul”, dar și prin fapul că și acum, în martie 2018, o stradă din Galați se numește „strada Gheorghe Stroiciu”.
Parcul Memento, Budapesta (visit Budapest travel)
Alt erou „împușcat“ fictiv de propaganda comunistă
Tot la Galați se află un monument ridicat în anii ’50 în memoria ţăranilor împuşcaţi pe 11 martie 1907, „în timpul răscoalei ţăranilor împotriva jugului burghezo-moşieresc”. Printre cei împușcați se afla și Spiru Plăcintaru, care mai avea și un bust instalat într-un scuar de pe strada Lozoveni. După 1990 a dispărut bustul lui Spiru Plăcintaru, dar a apărut adevărul. De fapt, în martie 1907, la Galaţi nu au protestat ţărani, cum spuneau cronicarii comunişti, ci căruţaşi şi mahalagii din cartierele Vadul Ungurului şi Lozoveni, iar Spiru Plăcintaru nu a murit de glonţ, ci în spital, din cauza agravării unei afecţiuni la un picior.
Care ar putea fi soarta monumentelor
La Galați, bustul lui Gheorghiu-Dej și-a găsit o utilitate, fiind prezentat la Muzeul de Istorie din Galați în expoziția „Viața cotidiană înainte de 1990”, alături de obiecte și elemente de propagandă din Epoca de Aur. Directorul Muzeului de Istorie Galați, profesorul Cristian Căldăraru, este de părere că toate aceste monumente ar trebui retrase din centrul orașului și expuse într-un parc, după modelele din Ungaria și Lituania, pentru a ilustra o perioadă care face parte din istoria noastră și despre care tinerii trebuie să afle. „Nu poți să le dai la topit cum au făcut comuniști. Ar merita să fie aduse toate și prezentate într-un mic parc, pentru că, până la urmă, este istoria noastră. Să fie adunate într-un spațiu în aer liber, să fie expuse și poate fi făcută o lecție de istorie în zona respectivă. Ar trebui să fie prezentate într-un spațiu care să nu fie central, pentru că nu ne-au adus fericirea”, ne-a declarat Cristian Căldăraru. Legea 422, a Monumentelor Istorice permite mutarea acestor monumente pentru o nouă punere în valoare.
Directorul Muzeului de Istorie Galați spune că prin menținerea acestor monumente este continuată mistificarea istoriei, după rețeta propagandei comuniste. În centrul orașului, de pildă, pe soclul statuii unei personalități a istoriei Galațiului, este menținut bustul unui „erou” bolșevic care a intrat în istorie pentru că voia să ucidă un ofițer al Armatei Române: „Montarea bustului lui Spiridon Vrânceanu este o ofensă adusă locuitorilor orașului, pentru că locul acela a fost hărăzit pentru bustul lui Alexandru Moruzzi, primar al Galațiului care a avut niște proiecte excepționale, a făcut multe lucruri bune pentru oraș, trainice, care dăinuie și în zilele noastre. Nu putem ignora acest fapt și să nu respectăm adevăruri istorice. Eu aș vedea acolo unde este statuia lui Spiridon Vrânceanu refacerea bustului acelui primar important al Galațiului”, spune Cristian Căldăraru.
