Printre analizele si interpretarile crizei financiare prin care trece actualmente Occidentul, una este deosebit de ingrijoratoare: este vorba de cea care priveste viitorul invatamantului. In multe tari, in Franta, Anglia, Belgia etc., se atrage deja atentia ca in urmatoarea generatie vom fi confruntati cu o penurie de profesori si invatatori. Avand eu insumi doi copii care merg la scoala in Belgia, am putut observa, de-a lungul anilor, degradarea calitatii invatamantului si lipsa de calificare a multor profesori in materiile pe care le predau. Profesori de scoala primara care au probleme cu ortografia sau care folosesc in exclusivitate Internetul, fara a calca printr-o biblioteca; oameni a caror cultura si cunoastere a lumii sunt definite de cele vazute la televizor; o intreaga generatie care a crescut dupa caderea comunismului in est fara a mai avea certitudinea virtuoasa a parintilor care stiau ca traiesc in "lumea libera" si ca apara valori definitive in fata barbariei egalitare.
O criza cum e cea actuala expune precaritatea profesiei de invatator. Nici nu e de mirare. Invatatorii constituie una din categoriile profesionale cel mai prost platite, atat in estul, cat si in vestul Europei. E drept, asta se intampla pe toata planeta, cu exceptia unor tari cum sunt Cuba si Coreea de Nord, unde toata lumea supravietuieste in austeritatea egalitara. Daca lucrul nu mira atunci cand e vorba de acele regimuri care sunt niste monstruozitati utopice, in schimb in Occidentul presupus prosper lucrul pare sa surprinda, desi germenii acestei situatii erau activi de multa vreme. Un ziar britanic scria duminica trecuta ca autoritatile Regatului Unit sunt atat de disperate sa descopere cadre didactice cu o oarecare calificare incat au inceput sa recruteze fosti bancheri care si-au pierdut slujba din cauza crizei.
Ideea este ca acei oameni ar fi, chipurile, suficient de calificati pentru a preda matematica, de pilda, desi modul dezastruos in care si-au pierdut slujbele si banii ar trebui mai degraba sa ne faca sa fim sceptici in privinta lor. Este pentru prima oara in epoca moderna ca se constata o asemenea penurie de personal didactic. Desigur, se poate pune intrebarea: cine mai vrea astazi sa fie invatator? Inainte, cand invatatorilor li se mai spunea inca "dascali", meseria avea ceva eroic si romantic. Toate culturile au reinviat periodic mitul invatatorului devotat, fie in literatura, fie sub forma de film. Astazi, insa, un invatator e privit mai degraba ca un ratat. E un om care nu va avea niciodata suficient de multi bani ca sa faca tranzactii imobiliare.
Generatia celor care inca mai studiaza pentru a deveni "personal didactic" este prima generatie, de la al doilea razboi mondial incoace, compusa din oameni care vor fi mai saraci decat parintii lor. Intr-o lume in care guvernele dau miliarde bancilor falimentare, dar le permit acestora sa-i exproprieze pe proprietarii rau-platnici, care nu mai apuca sa-si plateasca imprumuturile ipotecare, a fi invatator inseamna a fi condamnat pe vecie la economii modeste si stres financiar. Asa le trebuie insa celor care inca mai cred in vocatie si in umanism.
