Lansarea cartii "Zilele regelui" de Filip Florian a fost cel mai bun prilej de a lua un interviu unuia dintre cei mai tradusi scriitori romani contemporani. "Zilele regelui" este al treilea roman al autorului, dupa "Degete mici", carte intrata in circuitul international, si "Baiuteii", text scris in colaborare cu fratele sau, Matei Florian. Romanul lansat la Carturesti spune povestea primilor ani de domnie ai lui Carol, precum si a unui dentist german adus de Carol in Romania – care isi deschide un cabinet la Bucuresti, casatorindu-se cu o sarboaica. A treia poveste este a pisicii dentistului, un motan convertit la monogamie si bucuriile paternitatii.
» Se poate face o legatura metaforica intre venirea regelui Carol si perioada de acum, in sensul ca in ambele intervale istorice Romania a fost "colonizata" de valorile Occidentului?
Nu m-am gandit la o legatura expresa cu contemporaneitatea, dar e inevitabila. Cred ca lucrurile au o ciclicitate, dar sincer eu nu m-am gandit la una anume. Sigur e ca finalul de secol XIX e un moment de apropiere de Occident, dupa un stadiu turcit pana in maduva oaselor.
» Regele Carol si dentistul vin din culturi asezate, burgheze. Faceti o pledoarie pentru valori burgheze?
Poate, dar nu as vorbi de pledoarie. Ci. mai degraba. de un tip de respect al meu fata de ele. Am respectul asta, nu neg. si pretuire de asemenea, dar pledoarie e mult spus.
» Apar multe scene erotice in text – fie serioase (dentistul si regele) sau amuzante (acuplarea pisicilor indragostite). Ati incercat sa faceti romanul mai comercial prin asta?
Amorul e parte din viata, categoric a-l ocoli cu totul e o prostie, a-l exacerba e iarasi o prostie. Locul lui e o acolo. Cat despre ratiunile comerciale, raspunsul e nu, sincer, nu. Pot chiar sa jur ca nu ma gandesc la strategii dintr-astea. Scriu
ce-mi place si asta e singura mea preocupare.
» "Degete mici" a fost tradusa in mai multe limbi. Ce ecouri au avut editiile straine ale cartii?
Deocamdata pot vorbi doar despre Ungaria si Germania. In Polonia a aparut chiar saptamana trecuta, iar celelalte trei traduceri vor aparea anul viitor – SUA, Slovenia si Slovacia. In Ungaria si Germania a fost bine primit, asta e senzatia mea. In Ungaria a aparut in ianuarie anul asta si au fost peste zece cronici si toate bune, iar in Germania, unde a aparut acum doua luni, sunt deja cinci cronici si toate sunt favorabile. Mai mult n-am ce sa spun, nu am cum sa-mi dau seama de viata cartii acolo.
"Riscul la editurile mari e ca esti unul dintre sutele lor de autori"
» Sunteti primul autor din Romania publicat de o editura americana mare, Harcourt. Ce asteptari aveti?
Sunt foarte curios, mai ales ca e o editura mare. Acum a devenit ceva gigantic, de cand a fuzionat cu Houghton and Mifflin. Pe de alta parte, riscul la editurile mari e ca esti unul dintre sutele lor de autori, iar ei isi aleg zece titluri pe care fac un bombardament de promovare, iar restul nu se mai vad. Pe cand un editor de mjloc sau mic are doar 20 de titluri pe an si are timp sa se ocupe de toate, in asa fel incat de multe ori situatia cartii e mai buna in cazul editorului mic. Insa sigla unei edituri atrage si o receptare mai buna. Sunt sigur ca, daca romanul meu nu ar fi fost publicat la Surkampf, nu ar fi primit cinci cronici, ci una-doua. Pe de alta parte, vad si eu lista de titluri ale Surkampf si e clar care sunt titlurile lor pe care or sa mizeze – oameni superconsacrati, la al nu stiu catelea roman deja vedete internationale.
» Se spune ca editura Harcourt v-a oferit 100.000 dolari pentru "Degete mici". E adevarat?
O suta de mii de dolari? (Rade.) Ar fi extraordinar de bine. Mi-au oferit undeva sub 10.000 de dolari, la care oricum se adauga 30% impozitul american, plus nu stiu ce alte taxe. Am citit si eu aberatia asta, cu primul scriitor roman care ar avea sansa sa se imbogateasca. Mi-as dori nu sa ma imbogatesc, ci sa scap de crisparea asta ca vin facturile, ca fiul meu are nevoie de nu stiu ce chestie, ca sambata ar trebui sa mergem undeva, dar nu avem cum… As vrea sa fie doar putin tihnit, sa se calmeze un pic.
» Pentru a scrie "Degete mici", romanul dumneavoastra de debut, ati renuntat la serviciul de jurnalist si ati stat fara serviciu. Cum ati rezistat?
Mai mult de un an… In primul an in care m-am lasat de serviciu, m-am mutat intr-o camera a bunicii mele, dintr-o casa in care locuiau foarte multe rude, fiecare avand camera incuiata cu cheia. Strict spatiul bunica-mii era o camera si accesul la o baie si o bucatarie comuna. Am trait din ce aveam eu, niste mici economii, in fine, foarte greu. Dupa anul asta am avut noroc tot cu bunica-mea, care a vandut o casa si mi-a dat si mie niste bani cu care am reusit sa duc cartea la sfarsit. Insa banii aia s-au tocat demult.
» De atunci nu ati mai lucrat. Cum e sa traiesti din scris in Romania? Se poate trai din scris?
Imi permite un fel de balet pe sarma. Depind de la o luna la alta de bani care pot sa vina sau nu.
» Cei mai multi bani vin din drepturi de autor?
Nu de obicei. Nu conteaza atat onorariile pentru traducerile cartii, cat consecintele aparitiei ei; o traducere presupune si invitatii la lecturi publice care sunt platite. Din chestia asta, repet, fac un balet pe sarma. Te mai imprumuti, mai dai din datorii inapoi, iar te imprumuti etc. La modul asta, traind in nesiguranta, se poate. Eu, unul, am reusit. De doi-trei ani asa traiesc. Imi dau seama ca e un timp foarte lung sa stai fara o slujba, dar care pentru mine inseamna enorm. Recunosc ca asta a fost visul meu dintotdeauna si presupun ca si al altora. stiu ca e un noroc fantastic si sunt constient de asta. Pe de alta parte, se traieste greu, cu stramtorari mari, cu jene mari, tot timpul ca la loz in plic, iti tremura mana cand deschizi factura, nu stii ce cifra vezi acolo (mai ales la gaze). Deci, intr-adevar, la modul asta traiesc din scris.
Onorariul pentru o lectura publica – intre 100 si 500 de euro
» La cat se ridica onorariul pentru o lectura publica?
Variaza foarte mult. In ce ma priveste, sa zicem ca de la 100 la 500 de euro. Dar, repet, variaza. Insa 500 de euro a fost un singur caz, o raritate. Altfel, ca toata lumea, am auzit si eu tot felul de trasnai, cu mii de euro, dar mie asta nu mi s-a intamplat.
» Unde si cate lecturi publice ati avut pana acum?
Destul de multe… Germania, Austria, Turcia, Italia, Ungaria. Cred insa ca locul cel mai generos din punctul asta de vedere e spatiul de limba germana. Zic asta pentru ca include si Elvetia si Austria. Din ceea ce vad si am reusit sa simt e clar zona privilegiata – un fel de mama a ranitilor pentru tot Estul.
» Bursele lor de creatie pentru scriitori sunt mai consistente?
Nu pot sa spun. Sincer, eu, pana acum, nu am aplicat niciodata. Am avut insa doua invitatii, una a fost in 2006 si cealalta urmeaza sa fie in februarie anul viitor, in Austria. Dar din ce stiu, sunt foarte multe. Cred ca, valabil macar pentru scriitorii germani, e o diferenta uluitoare fata de statutul scriitorului roman – usurinta cu care un scriitor de acolo primeste invitatii, faptul ca lecturile publice la ei sunt extrem de frecvente; eu, de exemplu, citesc in cel mai fericit caz de doua-trei ori intr-un an, cata vreme un scriitor german poate citi de 20 de ori intr-o luna daca a ajuns la o anumita notorietate. Se poate trai foarte usor din asta in Germania. si nu trebuie sa fii cel mai bun scriitor german, e loc pentru foarte multi.
» Exista un public pentru asta?
Da, e fascinant pentru mine asta. Exista realmente un public care e nebun dupa literatura, dispus sa dea si 20 de euro pe un bilet, si in nici in caz nu sunt acolo oameni picati din cer sau adusi de la liceu ori de la cazarma militara. Sunt oameni care isi platesc bilet si asta conteaza foarte mult. Faptul ca platesti bilet te face sa pretuiesti altfel acel lucru si asta e valabil si pentru Romania. La noi lectura publica e intr-o convalescenta continua, daca nu cumva de-a dreptul moarta in papusoi de mult. Se datoreaza, cred, si gratuitatii, voluntariatului scriitorului. Urmarea e ca lumea o trateaza neserios.
Pe de alta parte, mi se pare incredibil ca in Romania nu sunt burse de creatie. A fost doar o bursa de creatie, la Tescani, unde aveau acces doi scriitori pe an. Cu doar 10 burse ar creste enorm si numarul titlurilor, si calitatea lor. Fiindca stiu si eu foarte bine ce inseamna sa scrii cand ai serviciu si cand nu ai.
» Sunteti prieten cu Attila Bartis si Gyorgy Dragoman, doi scriitori maghiari originari din Romania, care si-au castigat o reputatie europeana. Cum se descurca ei? Care e in Ungaria statutul scriitorului de notorietate?
E la fel. Nici ei nu au job si traiesc la fel ca mine – cu datorii, cu teama ca nu au bani sa plateasca nu stiu ce, reusesc de bine, de rau s-o plateasca etc.
» Credeam ca in Ungaria e altfel…
Nici vorba. Depind de Germania total, cultural vorbind. Toti scriitorii maghiari, ca sa poata scrie, stau cu burse in Germania – de fapt ca tot Estul. Onorariile la carti sunt exact ca la noi, egalitatea e perfecta. Singura lor chestie in plus e ca au cota de ansamblu a literaturii mai buna si, de fapt, sa recunoastem, a Ungariei in ansamblu, iar asta trage dupa ea literatura. La ei daca scrii o carte buna, cu premii, ea intra singura in circuit european. La noi venim parca dupa un vid, abia acum se intampla ce se intampla la ei acum 30-40 de ani, chiar in timpul comunismului.
» Sa insemne asta ca literatura romana nu a intrat in circuit european?
Parerea mea e ca acum literaturii romane ii merge mult mai bine decat acum trei ani, atat dupa numarul de titluri traduse, cat si din interesul oamenilor de acolo. Editori occidentali care nu raspundeau la mailuri acum contacteaza ei insisi editorii romani.
