22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecial49 de linii preorasenesti vor circula pentru Ilfov

49 de linii preorasenesti vor circula pentru Ilfov

»  Consilierii judeteni au votat traseele si preturile biletelor valabile in Bucuresti si Ilfov.

 

»  Autoritatile din Bucuresti vor ca RATB sa acopere doar 32 de trasee, proiectul fiind supus dezbaterii publice.

 

»  RATB va intra pe traseele preorasenesti abia dupa ce edilii din Ilfov si Bucuresti se vor pune de acord.

Bucurestenii si locuitorii din imprejurimi mai au de asteptat pana cand vor beneficia de transportul preorasenesc asigurat de RATB, din cauza disputelor dintre autoritatile din Bucuresti si llfov. Desi ordonanta ce permite RATB sa reia traseele din afara Capitalei a fost aprobata inca din septembrie, nici pana acum edilii nu au reusit sa se puna de acord in privinta conditiilor in care va functiona transportul in afara Bucurestiului. Ieri, consilierii judeteni din Ilfov au aprobat introducerea a 49 de trasee, in timp ce proiectul Primariei Capitalei, care se afla in prezent in dezbatere publica, prevede doar 32 de trasee.

Aprobat doar in Ilfov
Introducerea transportului RATB in Ilfov a fost aprobata ieri de consilierii judeteni dupa mai multe amanari si discutii in contradictoriu. Astfel, s-a stabilit ca transportul preorasenesc sa se desfasoare pe 49 de trasee, iar pretul unui bilet sa fie cuprins intre 1,5 lei pentru traseele mai mici de 20 de km si 2,5 lei pentru cele mai lungi. Abonamentele vor costa 35 de lei pentru traseele din Ilfov, 50 de lei pentru Ilfov si o linie din Capitala si 60 de lei pentru toate liniile din Bucuresti si Ilfov. "Suntem in negocieri cu primariile din Ilfov pentru a acorda gratuitati elevilor acolo unde bugetul permite si reduceri de 50% sau scutiri de la plata pentru pensionari", a declarat Cristache Radulescu, presedintele Consiliului Judetean Ilfov.

Capitala are alt proiect
Primaria Capitalei a supus dezbaterii publice un proiect de hotarare care prevede introducerea a doar 32 de linii preorasenesti cu lungimi cuprinse intre 3 si 23 de km, iar intervalele de succedare in statii variaza intre 22 si 100 de minute. Tariful pentru un bilet este de 1,5 lei, iar abonamentele costa intre 35 si 65 de lei. In localitati, statiile vor fi amplasate la o distanta de cel putin 500 de metri, iar in afara comunelor la minimum 1000 de metri. Costurile estimate ale transportului preorasenesc sunt de aproximativ 25 de milioane de lei anual. Cheltuielile se vor asigura din sumele incasate din vanzarea biletelor si abonamentelor si din fonduri de la bugetul local al judetului Ilfov si al Capitalei.

» CGMB are drept de decizie
Proiectul Primariei Capitalei este supus dezbaterii publice pe site-ul www.pmb.ro si va fi apoi propus spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Daca proiectul va fi aprobat in forma actuala, cu cele 32 de trasee, edilii din Ilfov au promis ca vor gasi mijloace de transport din alte surse pentru a asigura restul de trasee.

Cele mai citite

TRAGEDIE: O tânără de 27 de ani și părinții ei au fost găsiți morți într-un apartament din Bistrița

O tânără și părinții ei au fost găsiți morți, sâmbătă seară, în apartamentul lor din Bistrița, în urma unui apel la 112 care anunța...

Plaja din Constanța, în top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, în urma recenziilor de călătorie ale turiștilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numărat de câte ori cuvântul „relaxare” a fost menționat...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă