Cu o mare intarziere, dupa ce a tot fost amanat de pe la inceputul anului, ajunge pe ecranele autohtone inca un premiant de la Cannes 2007 – Paranoid Park, castigator atunci al premiului editiei aniversare cu numarul 60. Lasand deoparte capriciile distributiei locale, avem de-a face cu un film "de nisa" care nu e in mod sigur pentru toate gusturile. Daca tai de pe lista atipicul Good Will Hunting, care i-a procopsit pe atunci anonimii Ben Affleck si Matt Damon cu un Oscar pentru scenariu original, afirmatia e valabila pentru toata filmografia lui Gus Van Sant. si in special pentru realizarile mai recente ale acestui copil teribil al cinemaului independent american, grupate intr-o asa-numita "trilogie a mortii", in care panorameaza complet neconventional momente inspirate din tulburatele realitati ale tarii tuturor posibilitatilor. Sa mai spunem ca ultra-minimalistul Gerry (prezentat in 2002 la festivalurile de la Sundance si Locarno) i-a alienat majoritatea audientei, iar egal-controversatele selectii canneze Elephant (distins in 2003 cu Palme d’Or si premiu de regie, si vag inspirat de masacrul de la Columbine) si Last Days (2005, oarecum indatorat povestii sinuciderii starului rock Kurt Cobain) s-au bucurat de un succes semnificativ, dar "de nisa" si el.
Odata incheiata trilogia amintita, Van Sant n-a lasat in urma definitiv explorarile formale care ii asigurau unitatea stitilistica si prezinta in Paranoid Park o istorie la fel de fracturata, fantasmatica si discontinua. O cronica a adolescentei suburbane cu angoasele, neintelegerile si tragediile acesteia, la antipozi fata de naratiunile-stas fabricate in Hollywood-ul de care domnul refugiat in 100% neglamurosul Portland – Oregon pare tot mai indepartat. Un pusti pe nume Alex – neprofesionistul Gabe Nevins, distribuit in urma unui casting pe myspace – scrie un soi de jurnal incercand sa puna cap la cap si, chiar mai precis, sa-si lamureasca siesi o serie de intamplari recente. In cap cu moartea violenta a unui paznic, actualmente anchetata de politie. E clar destul de repede cat de instrainat – de familie, de "prietena" majoreta, de lume – e copilul, dar si ca lucrurile nu sunt tocmai ce par. Filmul, liber adaptat dupa un roman de Blake Nelson, isi imprumuta titlul de la parcul rau-famat din Portland in care se adunau pentru spectaculoasele lor acrobatii skater-ii locali si in care pustiul isi cauta un soi de refugiu din fata numeroaselor probleme carora nu stie (nu vrea) sa le faca fata. Iar misterul si fascinatia stau tocmai in maniera neconventionala, fulguranta cu care Van Sant, regizorul contemporan cel mai capabil de empatie cu eternii alieni damnati numiti adolescenti, desfasoara povestea, atent deopotriva la cele mai mici variatii de expresie de pe chipul retrasului sau protagonist, la amorteala morala a spatiului prin care acesta se misca si la prapastia dintre lumea adulta si cea in care se misca multimea fara tinta si rost careia ne-am obisnuit sa-i spunem viitorul natiunii. Lasa orice sentinte sau judecati in seama privitorului, care se prea poate sa se trezeasca fermecat de poezia imaginii lui Christopher Doyle, operatorul lui Wong Kar-wai, exact in acelasi timp in care degringolada fara sperante a tineretului asupra caruia Van Sant s-a aplecat inca o data il ingrozeste. O chestiune de dispozitie.
Paranoid Park Productia: Franta, SUA 2007 Regia: Gus Van Sant In distributie: Gabe Nevins, Daniel Liu, Taylor Momsen, Jake Miller Distribuit de Transilvania Film