4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRusii vor un terminal GPL de mare capacitate la Tulcea

Rusii vor un terminal GPL de mare capacitate la Tulcea

Investitori din Rusia vor sa construiasca in Romania un terminal de gaz petrolier lichefiat (GPL) cu o capacitate de un milion de tone pe an. Valoarea investitiei este estimata la peste un miliard de dolari (780 milioane euro). Unul dintre posibilele amplasamente ale acestui terminal este portul industrial Tulcea. Pentru constructia viitorului terminal GPL va fi necesara incheierea unui parteneriat bilateral, potrivit presedintelui Camerei de Comert si Industrie Romano-Ruse (CCIRR), Mihai Macsim. Terminalul din Romania urmeaza sa fie  construit ca urmare a unei alte investitii in derulare, "o capacitate de distributie GPL intr-un port rusesc de la Marea Neagra". Presedintele CCIRR a mai adaugat ca ambasadorul rus in Romania, Alexandr Ciurilin, a vizitat deja posibile amplasamente pentru acest proiect in judetul Tulcea.

O comanda de nave
Terminalul ar putea avea o capacitate de tranzit spre consumatorii de Europa de un milion de tone de GPL. "Au fost identificate patru posibile amplasamente: Sulina, Tulcea, Galati si Braila.
Cel mai avantajos loc pentru terminal pare portul industrial din Tulcea, care are deja o serie de utilitati. In perspectiva constructiei acestei unitati de GPL, companiile ruse intentioneaza sa comande santierelor navale din Romania constructia unor nave fluviu-mare pentru transportul de GPL. De asemenea, investitorii rusi cauta parteneri romani pentru proiectul terminalului GPL din Romania", a declarat Macsim.
Totodata, in urma cu o luna, Agentia pentru Comert si Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA) a semnat cu Romgaz un acord,  o finantare in valoare de 1.06 milioane dolari (745.604 euro) pentru realizarea unui studiu de fezabilitate destinat constructiei unui terminal de gaz natural lichefiat (GNL) in portul Constanta. Directorul general adjunct de la compania Romgaz, Adrian Lucian Stancu, ne-a declarat ca nu cunoaste detalii despre posibila investitie a rusilor intr-un terminal la Tulcea: "Nu stiu nimic despre aceasta investitie, insa acest lucru nu inseamna ca nu este realizabila la suma care este vehiculata pentru terminal si capacitate".
Referitor la terminalul GNL al Romgaz, Stancu a precizat ca proiectul este in derulare, fiind stabilite specificatiile tehnice pentru intocmirea studiului. Terminalul de gaz lichefiat ar putea constitui o alternativa la importurile de gaze din Federatia Rusa. GNL-ul care va fi adus la Constanta va fi transportat cu vapoare speciale si ar putea proveni din foarte multe zone ale Globului, din nordul Africii, Orientul Apropiat etc.", a mentionat Stancu.

» Decizie
Gaz de France Suez este interesata de o posibila investitie in terminalul pentru transportul de gaze lichefiate in Portul Constanta, proiect anuntat de autoritatile romane, a declarat pentru Agerpres Patrick G. Wailliez, consilierul presedintelui executiv al Grupului.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi ca in doi ani se va finaliza studiul de fezabilitate pentru terminalul de gaze lichefiate din Constanta, investitie necesara pentru asigurarea independentei energetice a tarii.

Cele mai citite

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă