20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSportSolyom plimba "autonomia" prin Transilvania

Solyom plimba „autonomia” prin Transilvania

Presedintele Ungariei, Laszlo Solyom, s-a intalnit in ultimele doua zile cu o serie de oficiali ai statului roman, printre care si presedintele Traian Basescu, prilej cu care a fost discutata problema autonomiei Tinutului Secuiesc. Basescu i-a asigurat pe maghiari ca le respecta dreptul la libertate, iar formatiunile politice UDMR si PCM i s-au plans lui Solyom ca nu au ajuns la o intelegere in ceea ce priveste alegerile din noiembrie.

Insotit de Basescu, Solyom a participat joi seara, la Miercurea Ciuc, la manifestarile prilejuite de aniversarea Revolutiei din 1956 de la Budapesta. seful statului ungar a lansat ideea infiintarii unei regiuni de dezvoltare in asa-zisul Tinut Secuiesc, demers care, in opinia sa, ar asigura unitatea si dezvoltarea maghiarilor din Transilvania. Datorita prezentei lui Traian Basescu, pentru prima data la manifestarile dedicate acestui eveniment s-a cantat si imnul Romaniei, iar primarul orasului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a purtat esarfa tricolora.

La randul sau, presedintele Basescu a spus ca priveste egal dreptul la libertate al cetatenilor romani de etnie maghiara si ca "toti, in mod egal, majoritari si minoritari, avem dreptul sa ne pastram cultura, obiceiurile de care ne simtim legati". Primarul Raduly Robert a rostit un discurs pe care l-a avut, la pranz, in deschiderea manifestarilor, dar nu a mai amintit despre Regiunea Autonoma Maghiara.

Solyom s-a intalnit ieri dimineata si cu presedintii CJ din Harghita si Covasna si primarii principalelor orase din Secuime, toti de la UDMR, subiectul principal al discutiilor fiind "viitorul regiunii" si autonomia acesteia. Pranzul a fost un nou prilej de discutii politice: europarlamentarul Laszlo Tokes i-a spus lui Solyom ca "toate eforturile pe care eu, personal, le-am facut pentru a reconcilia cele doua partide au esuat din cauza greselilor UDMR si PCM". Cat despre reprezentantii PCM si CNS, conducerile celor doua organizatii autonomiste au programata in aceasta dimineata, la Sfantu Gheorghe, o intalnire cu Solyom. Principala tema de discutie: programul radical al celor doua grupari maghiare.

Cele mai citite

Simona Halep a primit wild card la turneul WTA de la Tokyo

Simona Halep (32 de ani, locul 1132 WTA) este pregătită să revină în competiții la sfârșitul lunii octombrie, după o absență de 5 luni...

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...
Ultima oră
Pe aceeași temă